SCM Politehnica găzduiește în weekend turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin. Se anunță două zile de handbal bun la Timișoara, acolo unde gazdele trebuie să treacă în semifinale de divizionara secundă CSA Steaua pentru a se duela în ultimul act cu câștigătoarea dintre Dinamo și Minaur Baia Mare. Spectacolul ar trebui să aibă toate ingredientele, dar există și un mare minus dureros în orașul de pe Bega. Sala „Constantin Jude”, deși a trecut prin numeroase renovări, nu arată deloc a arenă funcțională pentru sportul de performanță în anul 2026.

Președintele FRH, Constantin Din, e optimist că sala va fi aproape plină, deși bilete online se mai găsesc din plin și a bătut apropouri legate de condiții și o nouă arenă reprezentantei PMT, Paula Romocean. De asemenea acesta a anunțat că suprafața specială de handbal adusă chiar de federali se va monta azi în bătrâna arenă.

După alocuțiunile clasice, la conferința de presă organizată de federali, premergătoare competiției, conferință ținută la hotelul de lângă sală (tocmai că arena nu oferă un astfel de spațiu decent/modern), oficialii au fost chestionați pe problema biletelor și a sălii. Aducerea competiției la Timișoara, în detrimentul municipiului Baia Mare, a presupus o cheltuială (inițială) de 16.000 de euro, bani care vor fi acordați, conform managerului alb-violeților Alexandru Dedu, de către federație echipelor ca premii în funcție de clasare. „Au existat şi cheltuieli normale pentru organizare. Ca să nu vorbesc prostii, imediat după ce se va închide turneul o să prezentăm o listă completă a cheltuielilor pentru acest turneu şi locul din care au provenit…”, a adăugat Dedu.

Faptul că sala „ex-Olimpia” a îndeplinit greu condițiile minime a fost sugerat inclusiv de omul din vârful federației, care practic i-a aruncat mănușa reprezentantei PMT, Paula Romocean, și a vorbit despre o arenă nouă de care ar trebui să beneficieze Timișoara.

„Pentru ziua de sâmbătă sunt aproape 800 de bilete vândute iar pentru ziua de duminică sunt aproape 900 de bilete vândute. 847 pentru duminică, 761 pentru mâine. Asta era la ora 11… Sunt și foarte multe invitații acordate, în jur de 700 bilete mai sunt disponibile la vânzare. Oricând se poate mai bine, important e ca la ora meciului sala să fie aproape plină (…) Handbalul românesc se bucură de o audiență bună TV. Anul trecu s-a clasat pe 3 în Europa. Handbalul e iubit în România. Pentru a putea avea într-adevăr sălile pline sunt mai mulţi factori. Nu doar handbalul în sine. Sunt alte oraşe unde sălile sunt pline la fiecare meci. Sunt convins că şi la Timișoara, repet, sala va fi aproape plină. Totul ar trebui să fie mult mai modern în ziua de azi, pentru a fi și noi mai moderni. Aici mă refer (n.r. – cu privirea spre Paula Romocean) şi sper să oferiți în scurt timp timișorenilor un complex sportiv, o sală sportivă și cred că și asta contează foarte mult în atragerea spectatorilor la sală„, a spus Constantin Din.

Șeful FRH a explicat și de ce biletele au prețurile pe care le au (50 lei pe zi cu taxe online unul obișnuit), în condițiile în care multe echipe din țară, inclusiv SCM Poli, și-a obișnuit spectatorii cu intrarea liberă: „Ne-am străduit prin ceea ce am făcut, inclusiv prin stabilirea prețurilor biletelor, să dăm valoare sportivilor, echipelor și în cazul de față echipelor participante la turneu. Este un lucru foarte important, la care ținem la el, de a da valoare spectacolului și produsului respectiv. Din experiența celor patru ani de zile pot spune că primele bilete care se vând sunt cele mai scumpe şi poziționate mai bine. Nu întotdeauna valoarea biletului duce la neparticiparea. Dimpotrivă, sunt mai multe elemente pe care trebuie să le luăm în calcul. Spectacolul oferit, rezultatul pe care-l așteptăm, condițiile în care se desfășoară evenimentul respectiv iar dacă toate aceste aspecte sunt pozitive spectatorii vin să vadă spectacol”.

Federalul a fost elegant în ceea ce privește ce oferă actuala sală pusă la dispoziție de orașul e pe Bega: „Este o sală încărcată de istorie în primul rând, pe care timișorenii o cunosc foarte bine, în care se face sport şi trebuie să ne adaptăm și să îmbunătățim ce avem. Nu trebuie doar să ne plângem și să judecăm. Am reuşit şi azi se va monta suprafața specială pe care se joacă handbal. E un plus pentru spectacol. Sunt convins, în rest, că clubul SCM Politehnica o să ofere condiții foarte bune de desfășurare”.

Altfel, Timișoara nu ar fi foarte departe de o sală nouă. Deși nu mai există informații concrete legate de o Polivalentă mare, șantierul învechit, de 16 ani, al arenei începute de Politehnică pe Podeanu, ar putea fi reluat curând. „Este reluată procedura de achiziție publică pentru a găsi constructorul pentru a continua lucrările. E un proiect la care și Primăria Timișoara și Consiliul Județean participă financiar, am înțeles că acest parteneriat a venit din trecut, pe care o să-l onorăm și sperăm că acea sală va fi funcțională”, a spus Paula Romocean, viceprimărița Timișoarei.

În prima semifinală, mâine, Poli întâlnește Steaua, de la ora 14.30. Cea de-a doua semifinală, dintre Minaur Baia Mare și Dinamo București începe la ora 17.00. Duminică, la fel, finala mică, e programată la ora 14.30. Cea mare, pentru trofeu, de la ora 17.30. Jocurile vor fi transmise și la TV (Pro Arena).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.