Directorul de la Piețe SA, liberalul Ioan Nasleu, a reacționat, în această seară, printr-o postare pe Facebook la faptul că ”au fost, din nou, preocupări legate de persoane pe care le-am cunoscut în urmă cu mulți ani, și au fost voci care mi-au solicitat demisia”. După ce DIICOT a făcut public faptul că prietenul său de chefuri, Lucian Boncu, a ordonat asasinarea jurnalistului Dragoș Boța, candidatul USR la Primăria Timișoara, Samuel Dominic Fritz, i-a cerut demisia lui Nasleu.

”Am dat un examen pentru postul de la Piețe S.A., examen pe care l-am luat. Nu am nici măcar o amendă pentru care aș putea fi, la un moment dat, acuzat de vreo ilegalitate. Trăiesc de mulți ani în acest oraș și am prieteni. A avea prieteni nu este o ilegalitate”, a susținut Nasleu.

Vă reamintim că primarul Nicolae Robu i-a luat în repetate rânduri apărarea lui Nasleu, chiar dacă au apărut imagini în care acesta a fost filmat de interlopi în timp ce sforăia la un restaurant sau le dădea dedicații pentru ”armata lui”, referindu-se la Boncu și cei din gruparea sa. Nasleu a provocat un scandal în clubul Fratelli, unde Paul Ștefan și alți apropiați au venit să-l sprijine pe fostul consilier personal al primarului Robu.

Directorul dela Piețe SA l-a atacat pe Fritz, susținând ”ați fost angajat la Administrația Prezidențială din Germania în perioada 2016-2019. Ați părăsit acel post, dintr-o echipă largă a lui Horst Kohler, cu posibilitatea de a vă întoarce acolo. Așadar, nu printr-o demisie, nu printr-un “sacrificiu” pentru Timișoara, așa cum ați lăsat să se înțeleagă. Dacă nu veți câștiga Primăria, o să părăsiți din nou Timișoara. Sunteți dedicat 100% Timișoarei numai din postura de candidat?”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.