PRESSALERT.ro a intrat în posesia mai multor înregistrări care dovedesc că interlopii din gruparea Boncu, în ciuda faptului că au acționat ca adevărate ”gărzi pretoriene” pentru acesta, nu au ezitat să-și bată joc de fostul consilier personal al primarului Timișoarei și actualul director al Piețe SA, Ioan Nasleu, atunci când au avut ocazia. Vă reamintim că Nasleu a beneficiat și beneficiază de protecția lui Nicolae, Robu care a susținut că are de unde să piardă procente pentru relația dintre omul său de încredere și interlopi, pentru ca într-un final primarul să-l someze pe șeful de la Piețe să aleagă cu cine vrea să fie prieten, cu el sau cu cei din gruparea de crimă organizată. Robu a mers până acolo încât, pentru a-l apăra pe Nasleu, a susținut că în Timișoara nu există clanuri interlope.
După ce DIICOT a descins la zeci de locații în dosarul de trafic de droguri al grupării lui Lucian Boncu, anchetatorii au căutat probe și în telefoanele mobile ale celor investigați. În baza mandatelor obținute de la judecător a fost percheziționat și telefonul lui Alin Huc, unul dintre prietenii lui Ioan Nasleu, căruia i-a făcut dedicații într-un club de manele, fiind și acesta unul dintre cei nominalizați ca făcând parte din ”brigadă”, ”armata lui”. Conform procesului de percheziție, întocmit în 9 ianuarie 2020 și aflat în dosarul care a fost trimis spre judecată Tribunalului Timiș, în telefonul lui Huc au fost găsite mai multe imagini În una dintre ele apare și Ioan Nasleu. Mai exact, în fotografie, făcută la sfârșitul lunii august, pe terasa unui restaurant din Timișoara, directorul de la Piețe SA, cu care Nicolae Robu a fost în concediu în SUA, este în capul mesei și doarme cu capul dat pe spate. Practic, Nasleu este pe post de decor în fotografia în care pozează interlopii Alin Huc, care zâmbește și face semnul OK, Paul Ștefan și fratele acestuia Dan Ștefan. De asemenea, în fotografia unde interlopii s-au fotografiat cu omul de încredere al primarului Timișorei pe post de ”trofeu”, se văd pe masă farfuriile și paharele goale, dovadă că înainte de imortalizarea imaginii s-a mâncat și s-a băut.
Că interlopii s-au distrat pe seama lui Nasleu este dovedit și de faptul că l-au și filmat, în timp ce era în aceiași poziție ca și în fotografie – pe scaun, dormind cu capul dat pe spate. Fostul consilier personal al primarului a fost filmat, de aproape, cu cel puțin două telefoane mobile, în timp ce sforăia. Atât de aproape a fost filmat că i se văd și măselele din gură.
Huc Alin Oiță, cel care face semnul victoriei și este cercetat în dosarul de trafic de cocaină, unde și-a recunoscut faptele, și în dosarul sechestrării bucureșteanului bănuit că a făcut ”șmen la aparate”. Paul Ștefan, cel în tricou roșu, este trimis în judecată pentru trafic de cocaină și cămătărie, cercetat în dosarul de sechestrare de persoană, fiind nedespărțit de Nasleu prin cluburi. Vă reamintim că PRESSALERT.ro a prezentat în premieră fotografiile surprinse după scandalul provocat de Ioan Nasleu în clubul Fratelli, în care apare și Paul Ștefan venit să-l protejeze. Ulterior arestării lui Paul Ștefan, după ce a anunțat că alege să fie prieten cu primarul, nu cu interlopii, Nasleu a postat pe contul său de Facebook un articol laudativ la adresa interlopului. Dan Ștefan, fratele lui Paul, este trimis, de asemenea, în judecată pentru trafic de droguri de mare risc.
Contactat de PRESSALERT.ro pentru a explica apariția sa alături de interlopi, Ioan Nasleu a declarat că ”ați mai scris despre asta. M-au filmat. Probabil că da, nu mai știu. Nu-mi amintesc de asta, dar am fotografii cu ei. Am fost colegi la clubul de box, v-am explicat. M-am ocupat de gala K1, îi cunosc de mulți ani pe acești oameni. Nu știu de unde e imaginea. Probabil că-s imagini vechi de un an de zile. Nu știu unde am fost. Probabil am fost la zile de naștere. Imaginile pe care dumneavoastră le tot dați, alea vechi, sunt de la zile de naștere, de la oameni de afaceri respectabili din oraș. Aceiași placă ruginită, imagini vechi, nu știu de unde sunt. Tot alea le puneți. Sunt imagini de un an de zile. Încă vreți să vă faceți rating, domnu Boța”.
Vă reamintim că Ioan Nasleu a dat în judecată PRESSALERT.ro și solicită daune morale de 100.000 de euro pe motiv că i-am afecta imaginea pentru că i-am asociat numele cu interlopii din gruparea Boncu și am făcut dezvăluiri despre legăturile sale cu aceștia.







