Ioan Nasleu, omul de încredere al primarului Nicolae Robu și prietenul de chefuri al interlopilor din gruparea de crimă organizată condusă de Lucian Boncu, a dat în judecată PRESSALERT.ro și pe jurnalistul Dragoș Boța pe motiv că a fost hărțuit și i s-au adus ”încălcări grave drepturilor mele  nepatrimoniale la demnitate, onoare și reputație, prin inițierea și desfășurarea unei campanii de presă împotriva mea și prin afirmații nereale inserate în articolele publicate”.  Directorul de la Piețe SA solicită daune morale în valoare de 100.000 de euro și vrea ștergerea tuturor articolelor în care s-a scris despre legăturile sale cu lumea interlopă și scandalurile în care a fost implicat.

În acțiunea depusă la Tribunalul Timiș, Nasleu susține că jurnalistul Dragoș Boța  i-ar fi adus ” acuzații gratuite, despre care știa că sunt nereale, fără a justifica un scop legitim sau un interes de natură publică” și i-ar fi publicat în repetate rânduri  numele și funcția, relatând ”acțiuni reale, pe care le deformează sau inventează acțiuni punându-le pe seama mea, toate acestea în contextul în care obiectul articolelor îl constituie fapte descrise ca fiind penale, pe care le-ar fi săvârșit sau la care ar fi participat unele persoane pe care le cunosc”.

Prietenul primarului a susținut că dezvăluirile PRESSALERT.ro sunt ”de natură a aduce atingere severă atât carierei mele politice, cât și funcției mele administrative actuale de director general al societății Piețe SA Timișoara”. Nasleu a susținut nici mai mult, nici mai puțin decât că ar fi fost o campanie împotriva sa care pare să exprime ”interese ale unor grupuri de persoane și/sau firme deranjate de numirea mea în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al societății Piețe SA”.

Printre motivele invocate ca justificare a solicitării daunelor de 100.000 euro se numără ”lezarea relațiilor mele personale nu numai sub aspectul afirmării apartenenței sau a rolului de interfață a unor grupuri interlope neindentificatem ci și prin inducerea ideii că persoanele din cercul meu de prieteni și cunoștințe ar face parte dintr-o lume interlopă neidentificată, dar care, cu certitudine, le este complet străină”  și ”inexistența vreunui real interes public în prezentarea unor pretinse fapte ale mele, ca și lipsa bunei-credințe”.

Vă remintim că PRESSALERT.ro și jurnalistul Dragoș Boța au fost dați în judecată, anul trecut, și de Lucian Boncu, cel care susținea că vrea să-l pună pe Ioan Nasleu nașul copilului său, nemulțumit de dezvăluirile făcute, interlopul pierzând procesul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.