Bebe Cămătaru lângă fotbalistul Dan Alexa și liderul interlop Sorin Udrea Sursa foto gsp.ro

Ancheta continuă în dosarul DIICOT în care Lucian Boncu și alți membri ai grupării sale au fost arestați preventiv pentru că au sechestrat și bătut un bărbat acuzat că ”a făcut șmen” la aparatele din casino-ul Champions de pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara și a câștigat 80.000 lei. Conform probelor, bărbatul a fost bătut și sechestrat timp de cinci ore în club, amenințat că va fi dus în pădure, legat de un copac și sodomizat. I s-a cerut să recunoască faptul că a păcălit aparatele și să spună cum a făcut.

Pentru a afla mai multe informații despre suspectul sechestrat, timișorenii au sunat mai mulți lideri ai lumii interlope din București. A fost interceptată și o discuție în care Lucian Boncu discuta cu ”Bebe Cămătaru”, Bebe Bărbulescu, verișorul fraților Nuțu și Sile Cămătaru. Bebe Cămătaru este și nașul liderului interlop timișorean Sorin Udrea, care a fugit în Italia după ce a fost condamnat definitiv în dosarul de crimă organizată, și al fotbalistului Dan Alexa. Cei trei au apărut într-o fotografie de anul trecut când Udrea și-a sărbătorit ziua de naștere în Italia.

Bebe Bărbulescu, care a fost condamnat anterior pentru trafic de droguri și proxenetism, a fost audiat, astăzi ca martor, fiind întrebat de discuția interceptată de anchetatori în care Boncu a fost înregistrat când îi povestea bucureșteanului despre cel pe care l-a sechestrat și încerca să afle detalii. Bebe Cămătaru a negat că ar fi discutat despre prizonierul grupării Boncu, susținând că nu au povestit decât despre un câine pe care a vrut să și-l ia din Timișoara. Ancheta continuă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.