Gruparea condusă de Lucian Boncu s-a transformat într-o adevărată armată a terorii pentru a-l determina pe un bărbat din București să spună cum a câștigat 80.000 lei la păcănele, reiese din probele adunate de anchetatori în dosarul DIICOT în care șapte persoane au fost arestate. În 15 septembrie, bucureșteanul a câștigat în clubul Champions de pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara, dar nu a primit toți banii, spunându-i-se să vină pentru 15.000 lei a doua zi. Pentru că patronul clubului, Daniel Gyulai, a suspectat că bărbatul a folosit un dispozitiv special pentru a câștiga, a luat legătura cu Ioan Stepanescu, zis ”Plopu”, administratorul din acte al firmei SPI Security, controlată de fapt de Boncu, și i-a cerut sprijinul. Acesta a transmis tuturor agenților din sălile de jocuri inofrmația și a cerut să fie avertizat dacă apare bucureșteanul, deoarece  ”arde aparatele”.

Când, în 16 septembrie, victima s-a dus la club să-și ia diferența de bani, în jurul orei 13.35, administratorul clubului i-a anunțat pe ”Plopu” și Boncu. Camerele de supraveghere din interiorul sălii de jocuri au fost deconectate, iar angajata a fost dată afară din încăpere, aceasta rămânând ore întregi în fața clubului și spunându-le celor care au vrut să intre că e închis. Pentru a fi siguri că bărbatul nu scapă, Boncu i-a trimis înainte pe Paul Ştefan, Gabriel Stoian şi Ioan Pășan. Când au ajuns, aceștia l-au luat direct la bătaie pe suspectul de fraudă. În sala de jocuri au intrat apoi și Stepanescu, Boncu, Alin Huc ”Oiță” și Nicolae Gavrilă.

”În sala de jocuri, Boncu Lucian şi însoţitorii acestuia l-au sechestrat pe B.A.D., care nu a mai putut părăsi incinta, şi l-au supus violenţelor aplicându-i lovituri la nivelul capului şi trunchiului. Pe lângă violenţe, victima a fost obligată la un moment dat să se dezbrace de haine, de la brâu în jos, ameninţat fiind cu supunerea la perversiuni sexuale anale şi orale. Ca să îi insufle victimei o stare de temere puternică şi ca să fie credibili în ameninţările cu supunerea la constrângerile de natură sexuală, liderului grupului i-a solicitat agentului de securitate Stoian Gabriel să achiziţioneze un borcan cu miere, pentru punerea în practică a ameninţărilor”, susțin procurorii. Echipele de filaj care erau pe urmele lui Boncu l-au urmărit pe Stoian cum a cumpărat două borcane de miere de la un magazin din apropiere și s-a întors cu ele în sala de jocuri. De asemenea, victima a declarat că Boncu l-a amenințat că o să-l ducă în pădure, o să-l lege cu sârmă de un copac și-l va sodomiza. Ba chiar l-a pus să scrie un mesaj către soția sa pe o bucată de hârtie: ”Mirela, să știi că din cauza jocurilor m-am sinucis, vă rog să mă iertați”.

În încercarea de a găsi bani sau dispozitivul folosit, cei din echipa lui Boncu au luat cheile mașinii bucureșteanului și au verificat-o de două ori. Victima a declarat că a fost lovită, pe rând, de toți cei prezenți. Când a aflat că stă în cartierul Militari, Alin Huc l-a sunat ”pe un anume Preda din clanul sportivilor” și a comutat pe apel video pe Whatsapp pentru a vedea victima. Preda a întrebat de ce nu-l cunoaște, dacă stă în cartierul Militari. Anchetatorii au interceptat o discuție telefonică în care Lucian Boncu vorbește cu un bărbat și îi spune ”îs aici cu un domn care o zis că te știe, dar a făcut șmen la aparate la noi și l-am țupănit cumva”, apoi i-a cerut victimei ”hai vino încoace și vorbește. Ce stai ca p…a acolo?”.

Victima a fost obligată să joace 2.000 lei la aparate pentru a-i pierde și i s-a cerut în repetate rânduri să spună cum a câștigat, dar a refuzat. Singurul care a recunoscut că l-a agresat pe bărbat a fost Stoian, care susține că i-a dat două – trei palme. În timpul audierilor, Paul Ștefan a recunoscut că bucureșteanul stătea ușor aplecat într-o parte, ”fiind foarte crispat și înfricoșat”. Victima a fost eliberată în jurul orei 18.43, plecând ”șifonată” după ”tratamentul aplicat” și fără niciun ban asupra sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.