Societatea românească este angrenată cu bună ştiinţă în fel şi fel de dezbateri care nu-şi au rostul. Printre cazurile amplu dezbătute de mass media se numără cazul Bodnaru. Subiectul a trezit o sumedenie de pasiuni în rândul multora dintre noi, chiar dacă ştirea în sine nu are practic nicio relevanţă. Simplu, atunci când eşti invitat într-o casă, te descalţi la uşă, dacă acestea sunt regulile casei. La fel e şi atunci când alegi să te muţi într-o ţară, trebuie să respecţi legile de acolo. E la fel de simplu ca o palmă… Că legile unor ţări sunt anapoda sau nu, asta e o altă chestiune. Aşadar cazul Bodnaru e un fals subiect.
Din nefericire, graţie unor campanii „aiurea“, suntem prea ocupaţi să ne dăm cu părerea asupra unor treburi care nu ne privesc. Şi ignorăm, cu bună ştiinţă, evenimente importante care se petrec chiar sub nasul nostru. Şi pe care le putem influenţa. Cum ar fi campania „DA, pentru ora de muzică!“.
Poate aţi aflat, poate nu, dar la sfârșitul anului 2015 Ministerul Educației Naționale, prin Institutul de Știinţe ale Educației, a propus în dezbatere publică trei variante de programe pentru învățământul gimnazial. Unde, printre altele, se propune şi reducerea numărului de ore de muzică, sau chiar scoaterea lor la anumite clase. Demersul de susținere a păstrării orelor de muzică în școlile din România este obiectiv și are la bază câteva argumente solide. Dincolo de faptul că în ţări civilizate muzica are o importanţă aparte în sistemul educaţional, desigur, fiecare dintre noi are o listă lungă de argumente pentru păstrarea orelor de muzică.
În susţinerea acestei campanii s-au alăturat o serie de personalităţi muzicale ale patriei. Carevasăzică, poate ar fi bine ca pe viitor să ne implicăm mai mult în chestiuni care ne privesc şi pe care le putem schimba. Şi să nu mai dăm curs unor pseudo – campanii inventate în laboratoarele secrete de manipulare a românilor. Deci, DA pentru muzică!
