
Descoperire șocantă pentru un angajat SALUT, în zona centrală a Timișoarei. Persoana care golea coșurile de gunoi a găsit o borsetă plină cu muniție letală într-un coșamplasat pe strada Oituz.
În urma unei sesizări formulate de Poliția Locală Timișoara, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a efectua verificări. Din primele cercetări efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că în borsetă se afla muniție de vânătoare destined unei arme de tip carabină.
Întreaga cantitate de muniție a fost ridicată în vederea continuării verificărilor. Anchetatorii fac cercetări amănunțite pentru a stabili proveniența cartușelor și împrejurările exacte în care acestea au ajuns să fie abandonate într-un coș de gunoi din centrul municipiului.
În acest caz, polițiștii au întocmit deja un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.






