imunodeficienta_severa_combinata-300x225

Doi părinți din Buziaș au nevoie de ajutor pentru a-și salva copii de la moarte. Este vorba despre Robert și Bogdan, doi bebeluși, gemeni, care au fost diagnosticați în urmă cu puțin timp cu o boală cumplită. Micuții au patru luni de zile și suferă de Imunodeficiență Severă Combinată (SCID). Dacă nu vor fi operați în două luni de zile aceștia își vor pierde viața.

Marius și Anca sunt doi părinți din Buziaș care cer cu disperare ajutorul oamenilor pentru a-și salva gemenii de la moarte. În urmă cu două săptămâni aceștia au primit o veste care le-a schimbat viața. Gemenii lor suferă de Imundeficiență Severă Combinată, iar dacă nu vor fi operați în două luni de zile aceștia nu vor mai putea trăi.

Totul a pornit de la o banală aftă

Totul a început de la niște banale afte apărute la gurițele bebelușilor cu puțin timp înainte de botez. Aftele păreau rezolvabile cu soluții simple, iar Anca a cerut sfaturi mămicilor din „Clubul de mămici cu gemeni și tripleți” din care face parte. Din păcate starea copiilor s-a agravat, iar aceștia s-au îmbolnăvit de enterocolită și au fost internați la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeș din Timișoara. Se simțeau din ce în ce mai rău și au fost mutați la spitalul de copii Louis Țurcanu la gastroenterologie, iar la scurtă durată la secția de hematologie. Acolo au primit vestea dureroasă. Gemenii mult iubiți suferă de această boală cumplită. „Noi i-am ajutat și continuăm să îi ajutăm, dar este o boală gravă. Am urmărit cazul și singura soluție este transplantul de celule stem făcut într-un timp cât mai scurt. În două luni de zile Robert și Bogdan riscă să își piardă viața”, a spus Monica Baltagaru de la Clubul de mame, gemeni și tripleți.

Imunodeficiență Severă Combinată este o boală gravă care duce la deces. Dacă nu se va face transplantul cu celule stem cei doi copii nu mai au nicio șansă la viață. „Este o boală congenitală, o deficiență a sistemului imun, fiind deosebit de severă.  Amândoi sunt identici din toate punctele de vedere, frumoși, dar bolnăviori. Au fost internați și la boli contagioase, iar în urma analizelor  făcute acolo ne-am gândit că poate fi această boală. E o boală care pune în pericol viața, ducând la moarte în primul an de viață. O formă foarte gravă în care riscul infecțiilor este unul foarte mare. În cavitatea bucală, pe mâini, în intestine sunt microbi și atacă oganismul micuților. În cazul acesta există o singură soluție, transplantul de celule stem făcut cât mai repede. Pentru că durata până la transplant este un dușman”, ne-a explicat Prof. Dr. Margit Șerban, şefa Centrului de Transplant Medular din Timişoara.

Cine îi poate ajuta

Transplantul de celule stem se poate face în Timișoara, dar există  problemă. Micuții au nevoie de un donator, asta pentru că, nici părinți și nici fratele lor de cinci ani nu sunt compatibili. „Părinții sunt pe jumătate compatibili, iar fratele nu e, astfel că avem nevoie de un donator compatibil pentru ei. Căutarea de donatori deja a început”, a mai precizat  şefa Centrului de Transplant Medular din Timişoara.

Părinții sunt disperați pentru că au nevoie de suport financiar din partea oamenilor. Având în vedere faptul că este un caz dificil și de urgență maximă, spitalul nu le poate pune la dispoziție toate medicamentele necesare. Margit Șerban a explicat că anumite medicamente trebuie cumpărate din străinătate, iar acest lucru presupune costuri financiare. „Având în vedere vârsta lor, au doar patru kilograme, drăguții de ei, mi-am adus aminte de câteva medicamente pe care trebuie să le facem injectabil. Iar sub formă injectabilă nu se găsesc. Părinții au nevoie de susținere pentru că sunt oameni simpli ca marea majoritate. Sunt medicamente la care rapid m-am gândit și trebuie să le cumpărăm din străinătate”, a mai spus Margit Șerban.

Cei care vor să le întindă o mână de ajutor gemenilor pot depune sumele în lei sau euro la următoarele conturi bancare:

Turcu Anca (mama) – cont în lei la BRD, sucursala Buziaș, jud. Timis.

RO54BRDE360SV37519233600

Turcu Marius Gabriel (tatăl) – cont în euro la BRD, Buzias, jud. Timis

SWIFTBRDEROBURO06BRDE

Contul de PayPal este: anka_viva20@yahoo.com RO06BRDE360SV79751083600

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.