Au pus apa la fiert pentru nu mai puţin de 8 iepuri şi nu s-au ales cu nimic – este păţania USL-isţilor din Timiş care sptămâna trecută
bojin si robu 1 panunţau că au ales deja oamenii pe care îi vor în funcţii de secretari de stat şi şefi de agenţii la nivel naţional, fără a face publice nume. Visul frumos a durat până în această seară, când de la Bucureşti li s-a dat cu tifla. Mai exact,  niciuna din noile propuneri nu a fost aprobată la nivel central. Astfel, rămân în funcţii doar cei cinci USL-işti din Timiş deja aflaţi în posturi – liberalii Sorin Supuran la şefia Registrului Auto Român şi Ionuţ Nasleu, subsecretar de stat la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi pesediştii Ciceronis Cumpănăşoiu,  director general la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit , Adam Crăciunescu director la Direcţia Silvică şi Artur Ursu – şef la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Şeful PSD Timiş, Titu Bojin,  a declarat pentru PRESSALERT.ro că „deocamdată nu avem oameni noi numiţi în funcţii. Rămâ cei trei pe care i-am avut şi pot fi reconfirmaţi, dar pentru PSD discuţia nu este închisă. Eu revin de la București abia mâine, astfel că vom mai purta alte discuţii.” Şeful PNL Timiş, primarul Nicolae Robu, nu a putut fi contactat telefonic pentru a explica cum se face că  organizaţia lăudată în repetatate rânduri de însuşi Crin Antonescu ca fiind una dintre cele mai importante ale partidului a rămas pe dinafară la împărțirea funcțiilor . În schimb, europarlamentarul Cristian Buşoi care a explicat că „în cazul PNL discuţiile sunt închise, iar numărul de secretari de stat şi de şefi de agenţii nu este o măsură a valorii organizaţiei, care rămâne un foarte puternică, închegată şi demnă de laudă” . Bușoi a conchis că „ne mândrim că am luat primăria şi că avem atâţia parlamentari pentru că discuţiile de azi au ţinut şi de preferinţele miniştrilor”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here