Cei cinci poliţişti de la secţia de Poliţie din Periam arestaţi pentru luare de mită au
ajuns, astăzi, în faţa Curţii de Apel Timişoara, unde s-a judecat recursul împotriva deciziei de arestare a acestora. Toţi au recunoscut că au luat şpagă şi au declarat că regretă, patru dintre ei anunţând că au demisionat din Poliţie. În apărarea lor, agenţii au susţinut că au fost provocaţi de investigatorii DGA care ” au insistat, se plângeau că rămân fără serviciu”. Călin Bun a susţinut că a luat şpagă deoarece „am luat din sânul familiei bani ca să întreţinem maşinile de serviciu. Ducem o lipsă totală de combustibil. Am comis fapta pe care o regret”. La rândul său, Marian Matei a afirmat că mita reprezenta „recuperarea banilor pe care i-am investit în alimentarea maşinii din dotare”. Apărătorii celor cinci au cerut punerea în libertate a clienţilor pe motiv că şi-au recunoscut faptele şi nu pot influenţa probele. Cea mai şocantă motivaţie a venit din partea avocatului Angelina Tufariu, până nu de mult procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişioara, care a susţinut că infracţiunea de luare de mită este „de mai mică importanţă în contextul infracţionalităţii actuale”. Procurorul de şedinţă a susţinut respingerea recursurilor, motivând că au existat numeroase sesizări legate de faptele de corupţie din zona Periam şi că acţiunile investigatorilor sub acoperire nu au făcut decât să le confirme. Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli decizia Curţii de Apel Timişoara.
UPDATE Instanţa a rescpins recursurile celor cinci care rămân în arest.






