Cum a coborât Igaş sub genunchii broaştei

Slugă preacredincioasă a celor care l-au pus în scaunul de ministru de interne, Traian Igaş i s-a lăsat  porţie de libertate. Că doar trebuie să arate, măcar la Arad, că este şi el şef, acolo, la Bucureşti. Aşa că şi-a numit, printre altele, oameni în funcţii cheie la serviciul secret al Internelor – la interceptări şi la filaj. Nu ar fi fost o problemă dacă ar fi fost nişte profesionişti în domeniu. Să-l iei pe un poliţist care a condus secţia din cartierul arădean Micalaca şi să-l pui şef peste toate „umbrele” de la DGIPI nu este nu numai o bătaie de joc la adresa celor care-şi mănâncă viaţa, aproape neştiuţi de lume, urmărindu-i pe infractori, ci un gest care poate aduce atingere siguranţei naţionale. A numi amatori în funcţiii cheie ale unuia dintre serviciile secrete nu înseamnă decât a-l slăbi pe termen mediu şi lung. Şi aşa fostul „doi ş-un sfert” a primit bobârnace până şi de la procurorul general al României pentru calitatea slabă a informaţiilor furnizate. Dar Igaş nu-şi poate numi subordonaţi decât după chipul şi asemănarea sa. În plus, este evident că a vrut să-şi asigure controlul pe zonele sensibile ala DGIPI ca să-şi poată asigura spatele. Cu singurul amendament că de ce îţi este frică nu scapi. Ajuns din greşeală în această funcţie cheie a statului român, arădeanul Traian Igaş, protectorul şpăgarilor şi al amatorilor, va rămâne în istoria ministerului ca fiind cel care a coborât profesionalismul sub genunchii unei broaşte de pe malul Mureşului. În ciuda discursurilor sale „branconate” despre reformă şi profesionalizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.