Preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, care este şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, vrea să fie numărul doi în partid,constantin ostaficiuc portocaliu 11 p înscriindu-se în cursa pentru funcţia de primvicepreşedinte a portocaliilor, conform gandul.info. După expirarea termenului de înscriere, pentru această funcţie mai concurează Sorin Frunzăverde, Roberta Anastase, Gheorghe Flutur, Theodor Baconschi. Retragerea surpriză pentru numărul 2 în PD-L a venit din partea primarului din Arad, Gheorghe Falcă, acesta anunţând în ultimul moment faptul că nu va candida pentru nici una din funcţiile scoase la bătaie la congresul PD-L care va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare. Pentru postul de secretar general s-au înscris preşedintele Organizaţiei de Femei a PD-L, Sulfina Barbu şi parlamentarii Cezar Preda şi Ioan Oltean.

Ostaficiuc este unul dintre susţinătorii lui Vasile Blaga, cel care l-a sprijinit să preia conducerea filialei judeţene a PD-L prin mazilierea lui Dorel Borza. De altfel, preşedintele consiliului judeţean şi-a luat concediu de odihnă pentru a putea merge împreună cu Blaga în campania electorală. Numele lui Ostaficiuc a fost implicat în mai multe scandaluri, unul dintre acestea fiind cel legat de concesionarea către firma în care sunt acţionari soţia, fiica şi ginerele său, SC Ornella Design SRL, a parcelei secrete de la Parcul Industrial şi Tehnologic Timişoara, aparţinând Consiliului Judeţean Timiş condus de acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.