Curtea de Apel Timişoara a judecat, astăzi, pentru prima oară cererile de liberare provizorie sub control judiciar ale celor care mai
sunt arestaţi din „lotul 140 şpagă”, trimişi în judecată de DNA, cu audierea în sală a inculpaţilor şi nu prin sistemul de videoconferinţă. De altfel, întocmirea rechizitoriului şi faptul că probele din dosar nu ar putea fi influenţate de lăsarea în libertate a acestora a fost argumentul comun pentru avocaţii lui Braga Cristian, Burza Cristian, Ivana Marin, Munteanu Valentin, Colf Iulian, Cotora Lucian şi Ghiţan Marius. Avocatul lui Ivana a susţinut nici mai mult nici mai puţin că în cazul acuzaţiei aduse clientului său „nu a existat un grup infracţional aşa cum susţine DNA. Investigatorul sub acoperire a constituit grupul infracţional organizat şi i-a atras pe aceşti inculpaţi oneşti. Prin metode persuasive, i-a atras pe aceştia, care lucrau într-un mediu de control, ca să fie cercetaţi pentru luare de mită”. Procurorul DNA a respins această variantă, afirmând că ” acest grup infracţional organizat exista dinainte. O dovedesc probele”. Ivana Marin a negat că ar exista probe împotriva sa, susţinând că „stau în arest nevinovat de trei luni pentru că se dă ordin de sus”.
Celebrul traficant de ţigări Lucian Cotora, fost consilier local, a încercat să convingă instanţa să-l elibereze prin depunerea unei liste cu 577 de semnături „ale oamenilor din localitate, semnături care dovedesc că nu este perceput ca pericol public la Moraviţa”. Cotora a negat acuzaţiile care i se aduc, susţinând că „şi la DNA sunt aceleaşi probe ca şi în dosarul de contrabandă în care am fost arestat la Piteşti. Acolo am fost cercetat pentru ce am făcut după barieră şi aici ce a fost între linia albă şi barieră. Înseamnă că nu am făcut nici o infracţiune. Cât am stat două săptămâni în libertate puteam să influenţez martori, dar nu am făcut-o”. Daca Braga şi Colf au recunoscut în faţa instanţei faptele şi au cerut să fie lăsaţi în libertate, Ghiţan a cerut acelaşi lucru, invocând faptul că s-a îmbolnăvit în arest de varicelă. Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli decizia instanţei.
UPDATE 1 Curtea de Apel Timişoara a respins toate cererile ca neîntemeiate.






