Peste 500 de dascăli au părăsit sistemul educațional. Ce i-a făcut să renunțe
Au învăţat ca să ia note mari pentru a obţine un post de învăţător sau profesor în şcolile din Timiş, dar au decis să renunțe la această profesie. Este vorba despre 550 de cadre didactice, titulari sau suplinitori, care şi-au dat demisia voluntar în ultimii cinci ani. Principalul motiv: salariul foarte mic. „În perioada 1 […]
Peste 200 de copii din Timiş sar peste clasa pregătitoare. Ce îi face „speciali”
Aproximativ 200 de prichindei care împlinesc şapte ani în perioada 1 ianuarie – 31 august 2013 vor intra direct în clasa întâi fără să mai meargă la clasa pregătitoare. Potrivit inspectorului şcolar general, Cornel Petroman, această situaţie nu se va mai repeta, pentru că, potrivit legislaţiei în vigoare, copiii sunt obligaţi să se înscrie la […]
Comisarul şef Popară a revenit la „butoane” în Poliţia de Frontieră. Vezi ce funcţie...
În structura de conducere a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a apărut, de ieri, un nou șef la Serviciul de supraveghere și control trecere a frontierei pe cele trei judeţe Timiş, Caraş Severin şi Mehedinţi – comisarul şef Marius Popară. Acesta a fost declarat câștigător de comisia formară la nivelul inspectoratului, printre cei […]
Parcarea în Timișoara, ediția 2013: pe ce străzi vom parca gratis, cât ne costă...
Edilul şef Nicolae Robu a oferit astăzi detalii privind principalele modificări care se vor face în cadrul noului sistem de parcare denumit Timpark. Vestea bună este că o serie de străzi centrale vor fi scoase din sistemul de taxare, iar vestea proastă este că, deși mașinile nu vor mai fi ridicate, șoferii riscă sancțiuni mari […]
Un bărbat din Timiș a fost găsit spânzurat de un copac, în pădurea de...
Un bărbat a fost găsit astăzi spânzurat în pădurea de la Bazoș. Descoperirea macabră a fost făcută de pădurarul din zonă. Acesta a sunat la 112, pentru a semnala incidentul tragic. Polițiștii au descoperit că victima are 38 de ani și locuia în satul timișean Bucovăț. El avea doi copii, un băiat de 18 ani […]
Planuri pentru dezvoltarea regiunii Vest. Cum vom accesa mai ușor bani europeni
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR) organizează, în aceste zile, mai multe întâlniri de lucru cu reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, ai instituţiilor publice de deconcentrate, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai universităţilor sau ai ONG-urilor cu scopul de a analiza modul în care Regiunea Vest poate să se dezvolte. Consultările în cadrul unor întâlniri […]
Robu spală străzile mai repede decât vine primăvara. De unde începe marea curățenie
După ce la începutul lunii declara că se apucă de plombat gropile din asfalt cât încă este iarnă, edilul șef Nicolae Robu a mai făcut astăzi un anunț legat de acțiunile de întreținere a străzilor din oraș. „Vreau să vă aduc la cunoștinţă că am dispus ca în perioada următoare să înceapă spălarea străzilor. Știţi […]
Povestea celor care-şi „varsă” sângele ca să nu moară de foame
Lipsa banilor, o zi liberă de la locul de muncă, „reîmprospătarea sângelului” sau pur şi simplu nevoia de a face o faptă bună. Acestea sunt motivele pentru care unii timişoreni aleg să își petreacă jumătate din zi la Centrul Regional pentru Transfuzii Sanguine. Zilnic, cel puţin 80 de persoane stau ore întregi la coadă pentru […]
Campania salvatorilor de vieți: o mașină nouă pentru SMURD, din cota de 2% pe...
Asociaţia „Salvatorii hunedoreni”, organizaţie neguvernamentală în care sunt înscrişi peste 900 de angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, a început o campanie prin care intenţionează să atragă fonduri pentru cumpărarea unei maşini speciale necesară intervenţiilor SMURD. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Hunedoara, căpitanul Anemona Doda, Asociaţia „Salvatorii hunedoreni” a început o campanie […]
Conferenţiarul Cioca de la Medicină, o nouă încercare de a ieşi din arest
Conf.dr. Daniel Cioca de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeş” Timişoara, acuzat că a primit şpagă de la opt studenţi pentru a-i trece la examen, a făcut, astăzi, o nouă încercare de a ieşi din arest. Tribunalul Timiş a judecat cererea acestuia de liberare provizorie sub control judiciar. Avocatul acestuia a solicitat admiterea cererii, […]



