Povestea profesorului orb care le explică copiilor nevăzători cum arată soarele
Nu au văzut niciodată un apus de soare şi nici chipul celei care le-a dat viaţă pentru că trăiesc în întuneric. Trăiesc cu speranţa că într-o bună zi vor scăpa din lumea umbrelor, însă, majoritatea nevăzătorilor vor rămâne cu acest vis neîmplinit. Cei 20 de copii orbi care învaţă la Liceul Teoretic “Iris” din Timişoara, […]
Povestea emoționantă a copiilor de-o palmă care cântăresc cât o franzelă. Cum încercau medicii...
Cântăresc la naştere cât o franzelă şi nu sunt mai mari de-o palmă. Totuşi, bebeluşi de doar 500 de grame au reuşit să supravieţuiască miraculos. Viaţa acestor micuți născuţi prematur stă într-un fir de aţă, au ajuns pe lume prea devreme, astfel că doar printr-o minune reuşesc să supravieţuiască. Nu au organele suficient de dezvoltate […]
Dramă „made in România”: inginerul care a ajuns să care saci pe șantier
De un an, un masterand în mecanică se chinuie să supraviețuiască. În loc să lucreze în domeniul lui, a căutat fier vechi și a făcut pe salahorul pe șantier. Ar da orice să poată lucra conform calificării sale. Se pare însă că în Timișoara acest lucru e imposibil, așa că se declară ”fericit” că de […]
Jurnalul unei călătorii “sprâncenate”: alpinistul care a înfruntat unul dintre cele mai periculoase vârfuri...
A dus numele Timișoarei pe cele mai înalte culmi ale lumii, la propriu, iar singurul sprijin din partea municipalității este că are buletin de oraș. Și că poate organiza mici întâlniri cu presa la Biroul de Urbanism. Asta e realitatea pe care de nevoie a trebuit să o recunoască cel mai titrat alpinist român al […]
Fanul Ripensiei care a demonstrat că dragostea la distanță rămâne puternică. Amintiri despre gloria...
Siegfried Scherer este unul dintre bănățenii plecați pe alte meleaguri, dar îndrăgostit de Ripensia Timișoara, atât de cea din prezent, reînființată în această vară și înscrisă în Campionatul Municipal, cât și de Ripensia perioadei interbelice, prima echipa profesionistă de fotbal din România. Bănățeanul născut la Pișchia locuiește de 19 ani în Landshut, un oraș din […]
Povestea lui Kempes, rockerul pe care doar moartea-l desparte de motociclete. Ce spune despre...
Motocicletele sunt foarte des asociate cu muzica rock, deoarece mari artişti din toate timpurile s-au asociat adesea cu acestea, ele devenind treptat simbolul libertăţii şi al independenţei. Pentru actualul solist al trupei Rezident Ex, „Kempes“ motocicleta e un lucru mai mult decât special. „Dacă aş putea aş dormi pe motocicletă“, spune muzicianul care a avut […]
Cum se transformă coaja de ou în dantela sculptată
Cu un ou, o unealtă de găurit şi un pic de lac de unghii Laura Lorincz realizează adevărate sculpturi. Floricele, iepuraşi, inimioare sau struguri sunt sculptate în coji de ouă de găină, raţă sau gâscă. Tehnica este des folosită în America sau China, însă în România, timişoreanca este printre puţinii care s-au încumetat să realizeze […]
Visele fotbalistice ale strănepotului celebrului Kotormany de la Ripensia
”La mine în familie s-a mâncat și s-a respirat Ripensia”, își începe povestea Mihai Bradu, strănepotul lui Rudolf Kotormany, half-centrul de legendă al Ripensiei anilor ´30, formație care a învins marele AC Milan, o performanță doar la statutul de vis pentru actualele echipe românești. Mihai Bradu are 26 de ani, este membru de onoare al […]
REPORTAJ Cum a încercat „puţoiul care nu înţelege nimic” să mascheze infarctul clinicii unde...
Aproape 100 de pacienţi din partea de vest a ţării, o parte aduşi de urgenţă, internaţi la Clinica de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara aşteaptă de aproape o săptămână ca să primească clinica fonduri pentru a putea fi operaţi. Cei zece chirurgi cardiologi sunt cu mâinile legate pentru că de miercuri, […]
Cum se scurge viața-n în azilul de cinci stele cu piscină, parc și jacuzzi
Disperare şi multă tristeţe se citeşte pe faţa înlăcrimată a unei femei care tocmai îşi ia rămas bun de la soţul şi băiatul ei. Îşi întoarce scaunul cu rotile şi pleacă înainte să îi vadă pe cei doi cum dispar din viaţa ei, încearcă să fie tare, dar sufletul nu o ascultă şi lacrimile îi […]



