Disperare şi multă tristeţe se citeşte pe faţa înlăcrimată a unei femei care tocmai îşi ia rămas bun de la soţul şi băiatul ei. Îşi întoarce scaunul cu rotile şi pleacă înainte să îi vadă pe cei doi cum dispar din viaţa ei, încearcă să fie tare, dar sufletul nu o ascultă şi lacrimile îi curg pe obraz. „Staţi liniştită că o să se întoarcă după dumneavoastră”, o încurajează o asistentă medicală. Femeia are peste 60 de ani şi din cauza unui accident a rămas mobilizată în scaunul cu rotile, dar nu definitiv. Locuieşte într-un sat din judeţul Timiş şi pentru că nu are cine să aibă grijă de ea, familia a adus-o la Casa Harmonia, singurul centru din zonă care oferă servicii de recuperare.
În aceeaşi situaţie se află şi alţi 80 de bătrâni, rezidenţi ai Casei Harmonia. Bolnavi sau pur şi simplu pentru că nimeni nu mai are cine să aibă grijă de ei şi doresc să se bucure de ultimii ani din viaţa lor în linişte, 80 de oameni îşi trăiesc viaţa în azilul privat din Timişoara. Clădirea pare mai degrabă un hotel de cinci stele, decât un azil în care ne imaginăm oameni trişti care îţi aşteaptă sfârşitul resemnaţi. Casa Harmonia a fost realizată în urmă cu trei ani, fiind cel mai mare centru privat din România, cu o capacitate de aproape 150 de locuri. Nu oricine îşi permite să îşi petreacă bătrâneţea într-o astfel de locaţie, taxa lunară porneşte de la 2.000 de lei şi poate ajunge şi la 3.500 de lei, în funcţie de starea de sănătate a pacienţilor.
Mircea Ionescu, managerul Casei Harmonia, spune că majoritatea persoanelor vârstnice au fost aduse de către copii, care lucrează în străinătate sau au venituri care să le permită să plătească această sumă pentru îngrijirea părinţilor, dar sunt şi persoane care au pensii destul de mari încât să poată acoperi toate cheltuielile. „Atunci când nu se simt bine, pacienţii trebuie doar să apese pe un buton şi imediat o echipă de specialişti le acordă îngrijirea medicală necesară. Fiecare cameră are cel mult două paturi şi baie proprie. De asemenea, Casa Harmonia are piscină, jacuzzi în care beneficiarii pot să se relaxeze, un parc în care pot să se plimbe în linişte. „, ne-a spus Mircea Ionescu despre investiţia care l-a costat patru milioane de euro.
Profesori, avocaţi, medici, notari, ingineri sau veterani de război se numără printre locatarii azilului privat din Timişoara. Cei mai vârstnici rezidenţi sunt un fost director de mină şi un comandant care au 93 de ani. În ciuda vârstei, comandantul nu a uitat că o viaţă întreagă a dat ordine, aşa că nici asistentele medicale sau infirmierele nu scapă de reproşurile bărbatului care, deseori, sunt instruite cum să vorbească sau să se comporte.
O zi obişnuită la Casa Harmonia începe cu un mic-dejun, pe care pensionarii îl servesc la ora 09:00, apoi urmează câteva ore de relaxare la cabinetul de kinetoterapie sau fizioterapie sau multe partide de Rummy, şah sau table la clubul azilului. Cu o oră înainte de masă, persoanelor vârstnice le este reîmprospătată memoria cu melodii sau filme din tinereţea lor, iar cel puţin o dată la două săptămâni este mare chef în azil, la cina dansantă. Locatarii azilului pot alege pentru masa de prânz unul din cele patru meniuri, toate mâncărurile fiind gătite în bucătăria azilului. Seara, bărbaţii pasionaţi de fotbal au un loc creat special pentru ei unde se adună şi vizionează meciurile de fotbal importante, pe care le dezbat foarte aprins după aceea. Printre iubitorii de sport se numără şi Alexandru Ion, de 85 de ani, care a fost de meserie tehnician constructor. În urmă cu opt luni, Alexandru şi soţia lui au considerat că cel mai bine este să îşi vândă apartamentul şi să se mute la Casa Harmonia pentru că „nu avem pe nimeni care să aibă grijă de noi. Am căzut în casa scărilor şi m-am lovit şi de atunci de abia mă pot deplasa, iar soţia e şi ea bătrână, are 78 de ani. Aici suntem ca acasă, stăm în aceeaşi cameră. Mai vorbesc la telefon cu prietenii, mai vin să ne viziteze, ne jucăm table, şah sau facem gimnastică de înviorare şi vremea trece”.
O altă rezidentă a azilului, Ioana Lazăr, a plecat cu multă tristeţe dintre cei dragi la centru în urmă cu câteva luni ca să nu le facă viaţa grea. Din anul 1998 suferă de scleroză multiplă, o boală neurologică care a adus-o în scaunul cu rotile. Femeia de 62 de ani ne povesteşte că a luat decizia de a se muta în azilul privat din Timişoara pentru ca „fiica mea să fie mai liberă şi mai liniştită. Aici are cine să aibă grijă de mine. Nu am mai vrut să stau acasă şi am căutat un spital pentru bolnavi. Ştiu că nu o să mă fac bine niciodată şi sper să locuiesc aici până o să mor”. Casa Harmonia este locul în care mulţi dintre cei care îi trec pragul ştiu că de aici o să moară şi doresc ca măcar în ultimele momente din viaţa lor să aibă pe cineva care să îi îngrijească.
