Timișorenii nu par să se fi speriat de explozia tarifelor la gaz metan, astfel că sute de familii au decis în vară să se deconecteze de la sistemul centralizat de încălzire.

Potrivit reprezentanților Colterm, societatea mai are acum 56.000 de clienți.

În acest an s-au debranșat de la societatea de termoficare 817 abonați.

Spre comparație, anul trecut, 696 de locuințe au fost debranșate, la cererea proprietarilor, de la Colterm.

Pentru zecile de mii de familii rămase în sistemul centralizat de încălzire și furnizare a apei calde, situația este incertă.

Primarul Dominic Fritz anunța în urmă cu câteva zile că municipalitatea va face tot ce îi stă în putință să asigure apa caldă și căldura în oraș, în condițiile în care prețul gazului pe piață s-a mărit la cote istorice și nemaivăzute, de patri ori, doar în acest an. Adică, de la 102 lei lei în urmă cu un an, la 522 lei acum. Iar prețul pe care Colterm l-a facturat până acum abonaților a rămas același, de mulți ani.

Pe de altă parte, consilierul local Roxana Iliescu de la Pro România susține că stocul de cărbune al Colterm este zero.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here