
Primăria Municipiului Timișoara va desfășura în perioada 4-12 mai o nouă etapă de acțiuni de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului, având ca scop combaterea căpușelor, țânțarilor și a larvelor acestora.
Intervențiile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce impactul asupra populației. Autoritățile recomandă evitarea zonelor în care se desfășoară pulverizările, în special de către copii, persoane vârstnice și persoane cu afecțiuni cardiace, respiratorii sau alergii.
Crescătorii de albine sunt sfătuiți să ia măsuri de protecție pentru stupi, inclusiv mutarea acestora în afara zonelor vizate de tratamente, pe durata intervențiilor.
Substanțele utilizate sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și sunt incluse în registrul național al produselor biocide autorizate pentru uz sanitar-uman. Produsele folosite în cadrul acțiunilor sunt Cymina Super și Vectobac WG, încadrate în grupa III de toxicitate.
Lucrările vor fi realizate de personal specializat și autorizat, echipat corespunzător conform normelor în vigoare. În cazul condițiilor meteorologice nefavorabile, programul intervențiilor va fi reprogramat.






