Şeful PSD Timiş, Titu Bojin, a reuşit performanţa ca ani de zile să facă în faţa electoratului un exerciţiu de echilibristică politică greu titu bojin psd 1 pde egalat – dimineaţa şef la Direcţia Apelor Banat, aplicând politica guvernamentală a guvernului Boc, după amiaza la partid ca să-i combată cu poporul nemulţumit pe portocalii de la putere. Nu ar fi reuşit acest lucru dacă n-ar fi avut susţinerea şefului democrat-liberalilor timişeni, Constantin Ostaficiuc, care a invocat codul portocaliu de pe râuri ca să-l menţină pe tehnicianul Bojin în funcţie. Funcţia de la DAB nu este una de neglijat, având în vedere bugetele enorme care sunt administrate de aceasta şi posibilităţile de racordare la banii publici. Nu direct, ci prin intermediul firmelor câştigătoare ale contractelor de milioane de euro sau care au în exploatare balastiere, care sunt verificate tot de cei de la Apele Române. Mai exact, cele 2o de camioane ale firmelor controlate de familia Bojin au asigurat şi asigură transportul de piatră sau alte materiale pentru unii dintre câştigătorii licitaţiilor de la direcţia pe care o conduce, clienţi fiind atât firme portocalii, cât şi roşii. Şi nu este de ici de colo, să ai front de lucru în plină criză şi să-ţi vină şi banii la timp. Contactat de PRESSALERT.ro, Titu Bojin a susţinut că „nu cred că este vreo incompatibilitate pentru că firmele familiei nu au contracte directe cu Direcţia Apelor Banat. Nu există nici contracte de subantrepriză. Nu ştiu exact cu cine, probabil că sunt contracte de prestări de servicii. Poate să fie pentru firme care lucrează la drumuri sau la altele. Nu văd nici un conflict de interese”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.