Inculpaţii din lotul „şpagă la APIA Caraş Severin” şi-au încercat, astăzi, norocul de a fi puşi în libertate sub control judiciar – primarii Iancu Simion Simi şi Ghiţă Valentin, la Curtea de Apel Timişoara unde s-a judecat recursul lor, şi Romică Anculia, şeful filialei judeţene a APIA, la Tribunalul Caraş Severin. „Ghiţă Valentin are o deosebită reputaţie în Socol. Este singurul care are drept de semnătură pentru că viceprimarul este în stare de incompatibilitate”, a susţinut apărătorul lui Ghiţă. Apărătorul primarului din Oţelu Roşu a susţinut că „nu avem de a face cu un infractor, ci cu un primar care a condus o viaţă zeci de mii de oameni. Este de 22 ani primar”. Procurorul DNA a solicitat respingerea recursurilor celor doi pe motiv că ” există indicii că ar putea influenţa martorii.  Sunt angajaţi ai celor doi primării – comisia de recepţie de la Socol şi contabilul şef de la Oţelu roşu – care urmează să fie audiaţi”. „Sunt nevinovat. N-am primit şi nu am dat bani în acest caz. Sunt nevinovat 100%”, a susţinut primarul „Simi”.  În urma deliberărilor, ambele instanţe au respins solicitările celor trei de punere în libertate sub control judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.