Inculpaţii din lotul „şpagă la APIA Caraş Severin” şi-au încercat, astăzi, norocul
de a fi puşi în libertate sub control judiciar – primarii Iancu Simion Simi şi Ghiţă Valentin, la Curtea de Apel Timişoara unde s-a judecat recursul lor, şi Romică Anculia, şeful filialei judeţene a APIA, la Tribunalul Caraş Severin. „Ghiţă Valentin are o deosebită reputaţie în Socol. Este singurul care are drept de semnătură pentru că viceprimarul este în stare de incompatibilitate”, a susţinut apărătorul lui Ghiţă. Apărătorul primarului din Oţelu Roşu a susţinut că „nu avem de a face cu un infractor, ci cu un primar care a condus o viaţă zeci de mii de oameni. Este de 22 ani primar”. Procurorul DNA a solicitat respingerea recursurilor celor doi pe motiv că ” există indicii că ar putea influenţa martorii. Sunt angajaţi ai celor doi primării – comisia de recepţie de la Socol şi contabilul şef de la Oţelu roşu – care urmează să fie audiaţi”. „Sunt nevinovat. N-am primit şi nu am dat bani în acest caz. Sunt nevinovat 100%”, a susţinut primarul „Simi”. În urma deliberărilor, ambele instanţe au respins solicitările celor trei de punere în libertate sub control judiciar.






