Daniela Grosu va susține un recital în cadrul acestui eveniment

La sfârșitul acestei săptămâni, mai exact sâmbătă 4 iulie, de la ora 19 în Parcul Căminului Cultural din Giroc va avea loc cea de-a treia ediție a evenimentului Folk de tabără.

„În vara lui 2024, un gând de duminică după-amiază ne-a convins ca vinerea următoare, fără prea multe pregătiri, să organizăm ceea ce avea să fie prima ediție a evenimentului Folk de tabără @Giroc. Nu am plecat la drum cu ideea de a crea un eveniment repetitiv, însă entuziasmul cu care a fost primit și atmosfera magică creată ne-au determinat să promitem și să ne promitem că această întâmplare fericită se va repeta anual!  În 4 iulie, începând cu ora 19:00, vă așteptăm din nou în Parcul Căminului Cultural Giroc la cea de-a III-a ediție a Folkului de Tabără @Giroc”, spun organizatorii acestui eveniment care promite să adune împreună amatorii de muzică și voia bună! Alături de recitaluri, seara va avea parte de un Open Mike & Jam Session, unde se pot înscrie toți cei care iubesc sunetul chitării vara la ceas de seară.

Printre artiștii care vor susține recitaluri în cadrul ediției din acest an se numără și Daniela Grosu.

„Pe la 16 ani am învățat să cânt la chitară, dar cântam doar în casă și la ieșirile cu cortul la iarbă verde, la un foc de tabără sau pe munte, cu un grup de prieteni. Am încercat prin 1987-1988 să ne facem o trupă, dar nu s-a finalizat nimic. Așa că abia anul trecut, în 2025, am avut  debutul meu pe scenă ca solistă. Prima ediție a festivalului Folk Rock Revolution mi-a dat posibilitatea să-mi prezint creațiile pe scenă în fața unui public, ceea ce înseamnă foarte mult pentru un începător. Faptul că am fost apreciată și am primit și un premiu, a fost cireașa de pe tort. Emoțiile debutului cred că sunt aceleași indiferent de vârstă. Nu cred că mi-ar fi fost mai ușor la 20. Te trezești singur, în fața unei mulțimi de oameni și a unui microfon care te face să te auzi cu totul altfel decât știai tu că suni și ai prietenă doar chitara. De ce s-a întâmplat abia acum…debutul muzical? Pentru că acum am avut suficient timp și inspirație pentru a compune. Și era păcat ca piesele mele să rămână într-un sertar și să le ascult sau să le cânt doar eu. Cât timp îmi face placere să cânt, voi căuta să ajung pe scenă și să dăruiesc tuturor bucuria pe care o simt eu, cu vocea, cu chitara, cu inima”, spune Daniela Grosu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here