Foto: sspolitehnica.ro

Mijlocașul Andrei Artean a semnat oficial cu nou promovata în Liga 2, Politehnica Timișoara. Alb-violeții își anunță astfel intențiile serioase pentru următorul sezon, mijlocașul hunedorean revenind pe Bega, unde a crescut ca junior, la puțin timp după ratarea titlului cu Universitatea Cluj.

Artean (32 ani) e al doilea transfer făcut de timișoreni după promovare. Primul a fost cel al lui Mihai Dolghi de la divizionara secundă CSM Reșița, care acoperă poziții similare în teren (mijlocaș defensiv și fundaș central).

„În primul rând sunt foarte foarte fericit că după atâta timp m-am întors acasă! Aici am făcut junioratul, de aici am plecat în fotbal și sunt foarte fericit. Am venit cu gânduri mari, să ducem Poli iar în Liga I, pentru că Timișoara nu a mai fost de atâția ani acolo și e păcat… Multe nu aș vrea să spun, aș vrea să arăt pe teren. Sunt foarte fericit și motivat! E clar că nu semnam cu altă echipă din Liga 2, nu există comparație între Timișoara și alte echipe, aici îmi e sufletul. Am visat să joc iar pentru Poli și să joc în Liga I, asta-mi doresc, cu gândul acesta o să mă trezesc în fiecare dimineață și o să fac tot ce depinde de mine pentru asta. Atmosfera e frumoasă, echipa e foarte iubită. Din ce am vorbit cu oamenii de aici înainte de a semna, e un proiect în care se dorește ducerea Politehnicii în prima ligă și vreau să fac parte din acest proiect, să ducem Timișoara în Liga I!”, a declarat Andrei Artean pentru site-ul oficial al clubului.

„Îi urez lui Andrei, Bun revenit acasă! De fiecare dată când aducem acasă un jucător crescut la Timișoara simt că proiectul acesta își va urma cursul firesc și vom retrăi foarte curând partidele din SuperLiga! Îi urez să aibă parte de un campionat plin de realizări!”, a spus Dinu Bara, directorul general al Politehnicii.

Bebe Artean a fost luat de Poli în perioada Marian Iancu, aparent ochit de Gheorghe Chivorchian în centrul juveni al hunedorenilor. A jucat apoi pentru ACS Poli la nivel de seniori în primele două ligi, fiind parte din transferul de juniori de pe societatea veche pe cea a noii echipe înființate de autorități, după perioade de împrumut la Caransebeșe și Vâlcea s-a impus la echipa timișoreană și a atras atenția lui Gică Hagi. La FC Viitorul (ulterior FCV Farul) avea să facă într-adevăr carieră. A câștigat Cupa României în sezonul 2018-19 și Supercupa României în ediția 2019-20. Apoi a venit și titlul sub denumirea FCV Farul (2022-23). A avut și o aventură în Cipru, la Apollon, după care s-a întors în țară, dar la Cluj. Mai întâi în Gruia, contribuind la câștigarea Cupei României de către CFR în sezonul 2024-25. Apoi la rivala Universitatea, din ianuarie 2025, unde s-a accidentat în iarnă, înainte ca ardelenii să lupte și să rateze finala Cupei și titlul în lupta cu cealaltă Universitate, din Craiova. La „U” el a fost coleg cu un alt închizător lansat chiar de noua sa echipă, Dorin Codrea.

„Totalizează 314 meciuri, 13 goluri și 10 assist-uri la nivelul SuperLigii României. Are de asemenea un gol marcat în cele două jocuri de baraj pentru calificarea în Conference League 2025-26. Competiție continentală în care a înregistrat două meciuri cu “U” Cluj, șase cu FCV Farul, respectiv alte cinci cu CFR Cluj. Cu FCV Farul are două jocuri în preliminariile Champions League. În timp ce tot cu constănțenii (sub denumirea FC Viitorul) are trei apariții și în preliminariile Europa League. În campionatul Ciprului a înregistrat 20 de partide, a marcat un gol și a avut un assist. La nivelul Ligii 2 are 48 de meciuri și 5 goluri marcate”, se mai arată pe sspolitehnica.ro.

Artean a fost și în vizorul lui Mircea Lucescu la echipa națională. A fost selecționat dar nu a apucat să debuteze oficial la prima reprezentativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.