
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Hunedoara, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara, au destructurat activitatea infracțională a două persoane, un bărbat și o femeie, suspectate de operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive. Cei doi au fost reținuți în urma unor percheziții domiciliare.
Din actele de urmărire penală a reieșit că, pe parcursul lunii mai 2025, cele două persoane ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut diferite cantități de fragmente vegetale impregnate cu substanțe de tip MDMB-BUTINACA și 5Fluoro-ADB. Dozele de etnobotanice erau comercializate către clienți cu sume cuprinse între 150 și 300 de lei.
Pe parcursul investigațiilor, oamenii legii au reușit să indisponibilizeze substanțele interzise care făceau obiectul tranzacțiilor. Ulterior, la data de 9 iunie, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară. În locațiile vizate au fost descoperite și ridicate mai multe recipiente și pungi care conțineau substanțe vegetale și cristaline, resturi de țigări confecționate artizanal, un cântar de precizie, precum și diverse obiecte ce purtau urme de substanțe interzise și alte mijloace de probă.
În urma administrării probatoriului, procurorii DIICOT Hunedoara au dispus reținerea celor două persoane pentru 24 de ore. Astăzi, 10 iunie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara a admis propunerea de arestare preventivă a bărbatului. În ceea ce o privește pe femeie, procurorii au decis luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Suportul operativ pe parcursul întregii acțiuni a fost asigurat de către jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara.






