În apropierea Zilei Mondiale Art Nouveau, celebrată anual pe 10 iunie, Timisoara Jazz Festival și Heritage of Timişoara își unesc forțele pentru a crea un eveniment dedicat relației dintre patrimoniu, muzică și spațiul urban contemporan. În zilele de 13 și 14 iunie Timișoara Jazz Festival aduce în fața publicului concerte, DJ set-uri și intervenții culturale construite în jurul ideii de redescoperire a orașului prin arhitectură, memorie urbană și experiență culturală.

Evenimentul va avea loc în Piața Plevnei, unul dintre spațiile reprezentative ale Timișoarei istorice și un loc care păstrează foarte bine atmosfera patrimoniului Secession / Art Nouveau al orașului.
Programul îi aduce la Timișoara pe Àbáse (DE), unul dintre numele emergente ale scenei europene de jazz contemporan, și pe Nana Rashid (DK), una dintre cele mai apreciate voci noi ale jazzului scandinav.

Pe lângă concerte, evenimentul va include ateliere Jazzino pentru copii, întâlniri și intervenții dezvoltate împreună cu Heritage of Timişoara, dedicate relației dintre patrimoniu și experiența culturală contemporană.

„Jazzul începe cu o joacă de copil. În cadrul Timișoara Jazz Festival 2026, îi invităm pe cei mici să descopere universul muzicii prin intermediul atelierelor Jazzino, un spațiu în care curiozitatea, joaca și improvizația sunt la fel de importante ca notele muzicale. La Jazzino, copiii pot interacționa, asculta și experimenta cu instrumente muzicale adevărate, într-un mediu relaxat și creativ, unde nu există răspunsuri greșite, ci doar bucuria descoperirii sunetelor și a ritmurilor. Atelierele vor fi susținute de Anna-Mária Gal și le vor oferi participanților ocazia să exploreze instrumente precum chitara acustică, clapele, tobele, cajonul, bongo, darbuka, dar și o varietate de instrumente de percuție care îi încurajează să asculte, să improvizeze și să creeze împreună”, spun organizatorii.

Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Locurile sunt limitate la 15 copii per atelier, pentru ca fiecare participant să se poată bucura pe deplin de experiență. Pentru înscriere, vă rugăm să completați formularul de participare.

Intrarea la evenimente este liberă. Evenimentul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara în cadrul programului Repere în Cultură 2026/2027.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.