Bucureștiul a fost zilele trecute centrul dezbaterilor europene privind managementul resurselor de apă, în cadrul Forumului Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Evenimentul, desfășurat în perioada 8–9 iunie la Palatul Parlamentului, reunește reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai instituțiilor europene, mediului academic, sectorului privat, precum și ai operatorilor regionali de apă.

Compania Aquatim din Timișoara este reprezentată activ la cel mai înalt nivel prin dr. ing. Ilie Vlaicu, director general al companiei și, totodată, președinte al Asociației Române a Apei (ARA), organism cu un rol major în facilitarea dialogului național și internațional în acest domeniu.

Investiții masive și provocări climatice în sectorul apei

În deschiderea oficială a Forumului, dr. ing. Ilie Vlaicu a adresat participanților cuvântul de bun venit și a evidențiat importanța cooperării strânse între operatori, autorități și partenerii instituționali. Acesta a conturat principalele direcții de dezvoltare ale sectorului și a subliniat rolul esențial al operatorilor, care în prezent gestionează investiții uriașe, capabile să ajungă la 300–400% din cifra lor de afaceri.

Pe parcursul celor două zile de eveniment, experți naționali și internaționali analizează provocările aduse de noile cerințe europene, de schimbările climatice și de necesitatea tranziției către modele sustenabile de dezvoltare. Printre prioritățile puse în discuție se numără modernizarea sectorului prin guvernanță corporativă corporativă și dezvoltarea capitalului uman, aspecte esențiale și în perspectiva aderării României la OCDE.

Apa de ploaie, transformată din problemă în resursă

O atenție deosebită este acordată directivelor europene și transformării sectorului prin performanță, inovare și digitalizare, teme dezbătute pe larg în cadrul conferinței INSPIRE. De asemenea, în contextul schimbărilor climatice tot mai evidente, experții caută soluții pentru creșterea rezilienței urbane și o mai bună gestionare a apelor meteorice. Printre soluțiile propuse se numără dezvoltarea de infrastructuri verzi care să transforme apele pluviale dintr-o problemă de infrastructură urbană într-o resursă valoroasă.

Pe agenda forumului figurează, de asemenea, strategii concrete pentru reducerea pierderilor de apă prin bune practici internaționale, dar și viitorul finanțărilor în domeniu pentru perioada post-2027, unde se anticipează o tranziție accentuată către modele mixte de finanțare. Prin anvergura și diversitatea temelor, Forumul „Dunăre – Europa de Est” se confirmă și în acest an ca o platformă strategică de dialog pentru un sector al apei modern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.