
Tatiana și Marius vor susține un concert extraordinar la Timișoara, la sfârșitul acestei săptămâni, evenimentul urmând să se desfășoare vineri 5 iunie, de la ora 20, la Porto Arte.
Povestea Tatianei și a lui Marius a început în 2006, din pasiunea comună pentru sunet și emoție. Au crescut pe scenele festivalurilor folk din toată țara, unde au adunat experiență, premii și, mai ales, un public care îi poartă și azi în suflet. Cu timpul, au lăsat competițiile deoparte și s-au dedicat recitalurilor – de la un capăt la altul al României.
Sunt un duo cu personalitate: Marius Ojog vine din zona rock, Tatiana din cea pop. Împreună, au găsit un echilibru natural, un stil propriu – un amestec rafinat de folk și jazz, cald, profund și plin de sinceritate.
În concertele lor publicul are parte de compoziții originale, pline de emoție și autenticitate, dar și reinterpretări surprinzătoare din proiectul „Rendez-vous interbelic” – cântece din perioada interbelică, aduse în prezent cu un suflu modern, dar păstrând farmecul lor inconfundabil.






