
Duminică, 10 mai, la Timișoara are loc o nouă ediție a Timotion, considerat cel mai mare eveniment sportiv cu componentă caritabilă din vestul României. La eveniment sunt așteptați peste 5.350 de participanți, care vor alerga sau vor pedala pentru a susține 42 de proiecte din domenii precum educație, sănătate, incluziune socială, cultură și protecția mediului.
Evenimentul este organizat de Fundația Comunitară Timișoara și Clubul Sportiv Alergotura. Taxele de participare sunt direcționate sub formă de donații către cauzele susținute, iar în zonele Parcul Civic și Parcul I. C. Brătianu va fi amenajată o atmosferă de tip festival, cu activități pentru toate vârstele.
Pentru desfășurarea în siguranță a competiției, autoritățile au anunțat restricții de circulație rutieră și modificări în transportul public pe mai multe artere din oraș. Traseele evenimentului vor urma în principal cursul râului Bega.
Între orele 07:30 și 18:00, circulația rutieră va fi închisă pe mai multe bulevarde și străzi centrale, inclusiv I.C. Brătianu, C.D. Loga, Regele Ferdinand, 20 Decembrie 1989, precum și în zonele Parcul Justiției și Piața Iancu Huniade. Podul Mihai Viteazu va fi închis temporar între 07:45 și 08:45, iar în alte intervale orare restricțiile se vor extinde pe trasee suplimentare din zona centrală și de-a lungul Begăi.
Transportul public va circula deviat pe durata evenimentului, fiind afectate mai multe linii de autobuz și firobuz, inclusiv liniile 16, E3, E7, E8, 21, 32, 33 și 33B. De asemenea, începând cu 9 mai, zona de start/finish de pe Bulevardul I.C. Brătianu va fi închisă pentru montarea infrastructurii necesare evenimentului.
Firobuz linia 16
- Va circula tur-retur pe traseul liniei 15
- Ruta: Traian Grozăvescu (Poșta Mare) – Complexul Studențesc
- Nu va mai deservi traseul obișnuit pe perioada restricțiilor
Autobuz linia E8
- Circulă între Ciclop și Piața Nicolae Bălcescu
- Traseu dus-întors: strada Iepurelui – strada Ștefan cel Mare – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu – Piața Nicolae Bălcescu
Autobuz linia E3
- Tur: Aleea F.C. Ripensia – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu – Splaiul Tudor Vladimirescu, apoi traseu normal
- Retur: traseu normal până la bulevardul 16 Decembrie 1989 – bulevardul Constantin Brâncoveanu – bulevardul Liviu Rebreanu – Calea Martirilor 1989, continuare traseu obișnuit
Autobuz linia E7
- Tur: Traian Grozăvescu – bulevardul Mihai Eminescu – strada Michelangelo – strada Cluj – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu – Splaiul Tudor Vladimirescu, continuare pe traseu normal
- Retur: traseul obișnuit până la Splaiul Tudor Vladimirescu – bulevardul Mihai Viteazu – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Eroilor de la Tisa – Aleea F.C. Ripensia – strada Michelangelo – bulevardul I.C. Brătianu – Traian Grozăvescu
Autobuz linia 21
- Tur: strada Iepurelui – strada Ștefan cel Mare – bulevardul Eroilor de la Tisa – Aleea F.C. Ripensia -strada Michelangelo – bulevardul I.C. Brătianu – Traian Grozăvescu
- Retur: Traian Grozăvescu – bulevardul Mihai Eminescu – strada Michelangelo – strada Cluj – bulevardul Eroilor de la Tisa – strada Ștefan cel Mare – strada Iepurelui, continuare pe traseu normal
Liniile 32, 33 și 33B
- Toate autobuzele de pe aceste linii vor întoarce la Piața Regina Maria
- Nu vor mai intra în zona centrală afectată de restricții






