La mai puțin de trei săptămâni de la finala Cupei de la Timișoara, Poli și Dinamo s-au reîntâlnit la handbal masculin, de această dată în campionat. Deși bucureștenii au părut că se vor impune lejer, alb-violeții au avut pe final o tresărire și nu au fost departe de o remiză surprinzătoare. S-a încheiat însă tot cu un eșec, scor 35-36, unul mai puțin dureros (decât acel 27-29 din finală) și prin prisma faptului că bănățenii au asigurat locul în eurocupe.

Fără o miză reală după trofeul acordat în aceeași veche sală „Constantin Jude” și desigur fără diverși invitați ori autorități locale de rang înalt, acest Poli – Dinamo s-a jucat și cu o audiență mai redusă, deși intrarea e liberă. A contribuit la acest aspect și ziua și ora programării (joi, la 15) pentru transmisiunea în direct, total nepotrivite.

Fără antrenorul George Buricea, suspendat provizoriu de ANAD, Poli nu a început rău meciul înaintea căruia veteranul Marius Sadoveac a primit un tort cu ocazia împlinirii vârstei de 41 de ani chiar în ziua partidei. Timișorenii au avut și două goluri avantaj în start, dar dinamoviștii au revenit până la jumătatea reprizei. Protagonist a fost chiar bănățeanul Andrei Buzle. Jucătorul plecat în handbalul mare din Sânnicolau Mare a marcat de cinci ori și a întors la 9-10 scorul înainte de a fi eliminat cu cartonaș roșu pentru o lovitură în față. Chiar și așa campioana a dominat în continuare și și-a asigurat un avans de cinci goluri înaintea de intrarea la cabine.

Și partea a doua decurgea în același sens. Dinamo a fost la +8 apoi și s-a cam relaxat. Deși Sadoveac s-a accidentat pe parcurs, Poli a avut o revenire spectaculoasă spre final și s-a apropiat în trei rânduri la un singur gol distanță. Ultima reușită, a timișorenilor, a fost chiar o fază pentru care antrenorul secund Păiuș a cerut time out pentru a o pregăti – o „aeriană” de toată frumusețea a ieșit și a încheiat jocul oarecum pozitiv.

Dinamo a plecat însă și de data asta victorioasă, fiind pe cale să ia un nou titlu. Poli e pe 5 în Liga Națională, cu 22 de puncte, la 15 în spatele bucureștenilor și probabil va mai fi depășită după această rundă. Dar tot bucureștenii, întâlniți în finală, i-au liniștit pe timișoreni încă dinaintea acestui joc în privința participării lor în eurocupe.

Poli revine acolo după șapte ani grație acelei finale care a costat-o organizatoric puțin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.