
Foto: Politehnica Timișoara / Facebook
Politehnica Timișoara și-a făcut viața mai ușoară pe final de sezon după victoria de 1 mai, scor 1-0, pe terenul Sănătății Cluj. Omul providențial din play-off pentru alb-violeți e fundașul Cornel Ene, autorul singurul gol de ieri, al treilea de trei puncte din partea a doua a sezonului foarte probabil ultim de Liga 3 pentru trupa lui Dan Alexa.
Așezate în sisteme de joc asemănătoare, 3-5-2 sau 3-1-4-2, cu variații, primele două clasate din Seria 4 nu au oferit în prima parte foarte multe faze-spectacol pe micuța bază Clujana. Au fost multe dueluri unu la unu la mijloc, dar de profitat au profitat oaspeții. O fază similară din victoriile timișorenilor din turul play-off-ului, chiar cu Sănătatea și cu Zalăul, ambele acasă, s-a repetat în minutul 29. Romario Benzar a centrat ideal din fază fixă, lovitură liberă acum, și Cornel Ene a venit cu lovitura de cap, deviată de un apărător până în colțul lung al porții lui Bălgrădean, care nu a mai putut interveni. Acest 1-0 a rezistat până la pauză, dar și până la final deși ocazii au mai fost de ambele părți.
Marincu, Eric Adam, Burlacu-Luca și Cooper au irosit șansa desprinderii pentru bănățeni, cu execuții mai degrabă ratate din careu, cu excepția primului, care a trimis pe poartă. În timp ce Sănătatea putea egala la o eroare din minutul 61, când Micu nu a putut reține un balon deviat din apropiere iar Ene a degajat. Pentru ca mai apoi, portarul titularizat doar pentru a doua oară în acest an, să intervină excelent cu două minute înainte de finalul timpului clasic de joc la mingea expediată de nimeni altul decât Dorin Goga (intrat pe parcurs), al cărui șut a fost deviat undeva aproape de bara din dreapta portarului.
Timișorenii s-au bucurat la final pentru trei puncte care au dus-o la opt puncte de adversara din Cluj, respectiv, cel puțin temporar, la nouă de Unirea Alba Iulia, care are însă meci azi la Baia Mare. Poli ar putea sărbători promovarea cu Minaur acasă (în antepenultima rundă), sâmbăta viitoare, de la ora 18, dar pentru asta are nevoie ca Unirea să se împiedice azi. La egalitate de puncte albaiulienii ar fi avantajați prin clasarea din sezonul regular (criteriu de departajare).
Sănătatea Cluj-Napoca: Bălgrădean – Șt. Rusu (74, Dinescu), Milchiș, Fărcășan (cpt.) – Horn – D. Paul, Crișan, Vescan, Gaddo (46, Yuh) – Baciu (62, Bonț), Al. Pop (74, Goga). Pe bancă: Cl. Chindriș – Core, Mureșan, Ciupei și Bunea. Antrenor: Vasile Miriuță (suspendat). Antrenor secund: Cosmin Tilincă.
Politehnica Timișoara: Micu – Vlaicu, C. Ene, C. Toma – Gogor (71, Vasluian) – R. Benzar, Rotariu, E. Adam, Burlacu-Luca (87, Fazekas) – Marincu (cpt.; 83, Haiduc), Cooper. Pe bancă: Enășescu – Pedro, Amariei, Savianu, Gavrilă și Morar. Antrenor: Dan Alexa.
”Trei puncte imense. Am întâlnit o echipă foarte determinată, foarte bună. Un meci închis, mă așteptam la asta. Cred că s-au întâlnit cele mai bune defensive din Liga a III-a sezonul ăsta. Dar, una peste alta, o victorie importantă, în primul rând, și cred că și o victorie meritată. Pe lângă gol, am avut două situații în care puteam să înscriem. Sigur, au avut și ei la șutul lui Goga. A fost un șut foarte bun și intervenția foarte bună a lui Micu, dar cred că tot ce contează sunt punctele, sunt puncte importante. Sigur, așteptăm jocul de mâine, rezultatul jocului de mâine, Baia Mare cu Alba Iulia, și avem șansa să jucăm cu promovarea pe masă la Timișoara. Sănătatea e una dintre cele mai periculoase echipe la fazele fixe. Îmi felicit echipa pentru determinare. Mi-aș fi dorit să înscriem golul 2. Încă mai este de jucat. Play-off-ul, din cinci jocuri avem patru victorii și un egal. Suntem singura echipă din Liga 3 care are parcursul acesta. Puteam avea cinci din cinci, dar am fost egalați la Tășnad. E un parcurs bun, întâlnim echipe din seria cealaltă foarte combative: Sănătatea, Tășnad, Zalău și Baia Mare. Meciuri foarte grele, nu poți să spui că o să avem meci ușor indiferent de echipă”, a declarat Dan Alexa.
Antrenorul gazdelor, Vasile Miriuță, a fost suspendat pentru acest joc și a urmărit meciul dintr-o spărtură a gardului.





