
Intervenție de urgență a pompierilor, marți seara, la intersecția străzilor Calea Bogdăneștilor și Circumvalațiunii din Timișoara, unde un incendiu a izbucnit în zona unei parcări, afectând mai multe vehicule.
Două autoturisme, cuprinse de o ardere generalizată
Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara au fost alertați și au trimis la fața locului două autospeciale de stingere. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau cu ardere generalizată la două dintre cele trei autoturisme implicate, existând riscul de extindere.
Intervenție finalizată fără victime
Datorită acțiunii rapide a salvatorilor, incendiul a fost lichidat înainte de a produce pagube și mai însemnate sau de a pune în pericol clădirile din proximitate. Din fericire, în urma evenimentului nu au fost raportate victime.
În prezent, pompierii militari acționează la locul incidentului pentru înlăturarea tuturor efectelor negative. Totodată, o echipă specializată efectuează cercetări pentru a stabili cauza probabilă de la care au izbucnit flăcările.














