Conducerea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara a oferit informații despre starea minorului în vârstă de 12 ani care a fost înjunghiat în urmă cu două zile de un coleg. Incidentul șocant a avut loc la liceul din Vinga, județul Arad și a fost necesară intervenția elicopterului SMURD. Între timp băiatul a fost operat și se află în afara oricărui pericol.

Copilul internat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timișoara cu plăgi penetrante, în urma atacului unui alt minor la Vinga, este în stare stabilă și în afara oricărui pericol din punct de vedere medical, a transmis conducerea spitalului. Intervenția chirurgicală de urgență, cu un protocol complex, a decurs optim, iar recuperarea pacientului minor se desfășoară în parametri buni. Echipa de medici care a intervenit a constatat că cel puțin una dintre răni a fost la limită în a-i pune copilului viața în pericol, mai arată sursa citată.

”Au fost trei plăgi penetrante, dintre care una aproape a atins cordul și i-ar fi putut fi fatală, supraviețuirea băiatului a depins de o șansă extraordinară. Au fost rezolvate, în intervenția multiplă, pneumotoraxul rezultat în urma rănilor și celelalte două plăgi, una dintre ele a fost în mușchiul biceps, care a trebuit reconstruit, dar care niciodată nu presupune un risc pentru viață. Copilul se simte bine și se recuperează sub atenta supraveghere a echipei medicale a Spitalului nostru”, a declarat prof. dr. Mihai Gafencu, managerul spitalului.

Băiatul de 12 ani va rămâne internat în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timișoara până la recuperarea completă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.