
Foto: arhivă
O femeie în vârstă de 49 de ani și-a pierdut viața marți seara după ce a fost surprinsă și accidentată de un tren de călători care circula pe relația Arad – București Nord, în zona municipiului Petroșani. Se pare că femeia ar fi traversat cu fiica sa calea ferată, a lăsat fata și când a revenit să ia un cărucior s-ar fi împiedicat, fapt ce a dus la tragicul eveniment.
„Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Petroșani și Livezeni, incidentul s-a produs în jurul orei 21:55, pe firul 2 al căii ferate, la kilometrul feroviar 82+400, între stațiile CFR Petroșani și Livezeni.
Din primele verificări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că victima, o femeie de 49 de ani, din municipiul Petroșani, ar fi încercat să traverseze calea ferată în momentul în care a fost surprinsă de trenul Inter Regio 1822, aparținând CFR Călători, compus din șase vagoane.
Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul femeii, trupul acesteia fiind transportat ulterior la morga Spitalului Municipal Petroșani.
Mecanicul locomotivei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul”, a transmis IPJ Hunedoara.
Circulația feroviară a fost închisă pe ambele fire între stațiile Petroșani și Livezeni în intervalul orar 21:45 – 23:02, iar trenul IR 1822 a înregistrat o întârziere de 77 de minute.






