
Eugen Caminschi, binecunoscutul chitarist al formației Vama este invitatul special al concertului Blues Doctors din Timișoara, care va avea loc joi, 21 mai, de la ora 21, la Stage Pub.
Cu trei ani în urmă, Eugen Caminschi și vocea celor de la Blues Doctors, Bogdan „Bogy“ Nagy au lansat albumul „Good Times”, o colecție de 12 cântece despre prietenie și simplitate în arta sunetelor. Temele universale regăsite frecvent în blues sunt abordate într-o perspectivă acustică, originală – o urmare firească a experiențelor de peste 20 de ani a celor doi muzicieni alături de nume consacrate ale genurilor de blues, rock și folk din România.
„Nu e ușor în vremurile noastre să faci un album fără compromisuri, despre prietenie și bucuria de a fi împreună, atunci când totul în jur pare să se destrame. Dar până la urmă cu ce rămânem? Împreună cu Bogy n-am găsit decât un singur răspuns – «Good Times»”, spune Eugen Caminschi.
Eugen Caminschi și-a început cariera în trupa Electric Red Roosters, înființând mai apoi grupul Black Cat. În aceeași perioadă a colaborat și cu A.G. Weinberger, Mugurel Vrabete și Florin Ionescu sub titulatura Weinberger Blues Machine, colaborare care a avut că rezultat numeroase recitaluri în țară printre care de remarcat sunt concertele prilejuite de vizită președintelui american Bill Clinton în România în anul 1997 și participarea la sesiunea de înregistrări pentru albumul „Standard Weinberger”. De-a lungul anilor, Eugen Caminschi a avut numeroase colaborări printre care se numără cele cu Mircea Vintilă, Vama, Alexandru Andrieș, VH2 sau Vița de Vie.
Bogdan Bogy Nagy este una din cele răsunătoare voci ale Timişoarei. El a cântat cu multe trupe de renume timişorene, cum ar fi: Quo Vadis, Pro Musica, Stepan Project Blues Foundation, Burning Table sau Crossroads.
Eugen Caminschi va cânta în data de 22 mai alături de colegii săi din trupa Vama la Timișoara, pe scena principală a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se desfășoară la Stadion Știința.
Biletele pentru concertul Blues Doctors cu invitatul special Eugen Caminschi costă 40 lei, iar rezervările se fac la telefonul 0756 822 270.






