Foto: arhivă

Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că începând de duminică, 3 mai, Regimentul de Gardă Timișoara reia spectacolul „Schimbul de Gardă” în Piața Unirii.

Pentru luna mai aceste spectacole vor începe în piață la ora 19.30. Ineditul eveniment care a adus culoare într-o zonă centrală istorică a Timișoarei a început în 2018.

„Trupa noastră oferă publicului interesat acest spectacol săptămânal începând cu anul 2018, cu pauza pentru pandemie.

Prin aceste manifestări de natură culturală, încercăm să readucem în actualitate două momente importante din istoria orașului nostru, respectiv cucerirea Cetății Timișoara de către armatele imperiale habsburgice conduse de prințul Eugeniu de Savoia în anul 1716 și intrarea trupelor române în Timișoara sub conducerea colonelului Virgil Economu, în data de 3 august 1919. Cele două momente au definit profund viața societății de pe această parte a Europei.

În 1716 administrația otomană a fost alungată din Banat, iar în 1919 prin intrarea trupelor române, s-a produs schimbarea administrației Austro-Ungare în administrație românească.

Prin activitatea trupei noastre, purtând echipamentul specific celor două momente istorice, sperăm să aducem în mod simbolic un omagiu tuturor celor care au luptat pentru libertate pe aceste pământuri în vremuri deosebit de tulburi.

Invităm așadar pe toți cei interesați să ni se alăture ca spectatori și chiar ca membri ai trupei noastre”, a transmis Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.