
Foto: SCM Timisoara / Facebook
Echipa de baschet SCM Politehnica Timișoara a obținut o victorie extrem de importantă în dauna lui FC Argeș Pitești. Leii s-au impus dramatic, scor 89-87, în ultimul joc acasă din sezonul regular, și păstrează șanse de a accede play-off-ul Ligii Naționale.
Timișorenii s-au aflat mai mereu la conducerea jocului. 27-20, 24-24, 23-15 au fost rezultatele primelor trei sferturi. Dar resursele limitate, cauzate de absențe, s-au văzut pe final, când oaspeții s-au apropiate periculos după un 15-28 total în ultimul sfert. Ultimul coș a aparținut oaspeților și a venit cu 21 de secunde înainte de expirarea timpului!
Bogic Vujosevic a fost din nou omul forte pentru timișoreni, coșgheter ieri cu 17 puncte. În timp ce veteranul Cătălin Baciu a marcat 16 puncte pentru vizitatori.
„Șase jucători au simptome de Covid, și eu am… Câțiva jucători sunt trecuți chiar la antibiotice. În orice caz nu am avut o perioadă bună de antrenamente după meciul cu Brașov, am avut și perioada de sărbători… mi-a fost foarte teamă pentru că știam că nu suntem la o capacitate maximă. Jucăm și sub o presiune foarte mare. Rezultatele nu ne-au ajutat. Dacă azi am fi pierdut puteam ajunge pe 11. Am căutat să căutăm această doză de încredere. Am reușit. Noi am condus tot meciul… Continuăm să ne batem”, a spus Dragan Petricevic, antrenorul bănățenilor.
SCM Poli are un record de 15 victorii și 12 înfrângeri și joacă sâmbătă, de la ora 20 (precum toate jocurile cu implicații la F8, live pe FRBTV YouTube), pe parchetul Rapidului, formație care are un punct mai mult și ocupă locul 6. Vâlcea, a 9-a clasată, cu 42 de puncte, la fel de multe ca Sibiul și timișorenii, mai speră la play-off.





