Foto: Arhivă

Liderul social-democrat Alfred Simonis a lansat astăzi un atac frontal la adresa Executivului condus de Ilie Bolojan, chiar în timp ce miniștrii PSD își depuneau mandatele la Guvern. Președintele Consiliului Județean Timiș susține că actuala formulă guvernamentală este una efemeră și că „zgomotul de fundal” de la București se va termina odată cu depunerea unei moțiuni de cenzură care, în opinia sa, are succesul garantat.

Retragerea PSD din arcul guvernamental a schimbat tonul declarațiilor de la vârful administrației timișene. În cadrul prezentării bugetului județului pe 2026, Alfred Simonis nu a ratat ocazia de a sancționa noua configurație politică de la centru, catalogând-o drept una lipsită de legitimitate parlamentară și viitor.

„Fără PSD nu se poate face un alt guvern”

Simonis a subliniat că, din punct de vedere matematic și politic, actualul cabinet nu poate supraviețui fără susținerea PSD sau, într-un scenariu extrem, a celor de la AUR. Acesta a ironizat orientarea „pro-europeană” a noului premier, în contextul unor eventuale alianțe controversate.

„Fără PSD nu se poate face un alt guvern în Parlament, cu excepția situației în care AUR va susține guvernul Bolojan. Dacă ăsta este guvernul pro-european al domnului Bolojan, îi urez succes. Sunt absolut convins că atunci când moțiunea de cenzură va fi depusă, ea va fi adoptată în parlament”, a declarat tranșant Alfred Simonis.

Avertisment privind „blocarea țării”

Liderul CJ Timiș a făcut apel la echilibru, sugerând totodată că actuala criză este generată de interesele unei singure persoane, fără a nominaliza, însă lăsând să se înțeleagă că miza este legată de jocurile politice de la nivel înalt.

„E un zgomot de fundal în această perioadă. Cred că e mai bine să nu ne aventurăm în declarații. Cred că echilibrul în această perioadă e bun pentru toată lumea. Interesul trebuie să fie unul general, nu al unei persoane. Nu trebuie să blocăm o țară pentru un singur om”, a adăugat Simonis.

Consecințe pentru Timiș: Bugetul, sub spectrul interimatului de la București

Simonis a încercat să asigure publicul că „peste două-trei săptămâni vom discuta mai calm lucrurile”, însă semnalul transmis este clar: județul Timiș se pregătește de o perioadă de incertitudine în relația cu autoritățile centrale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.