
Polițiștii din Ciacova au reușit identificarea și reținerea a trei bărbați suspectați de un furt comis la sfârșitul lunii ianuarie. Cei trei, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani, sunt acuzați că au sustras mai multe bunuri dintr-un imobil aflat în construcție.
Fapta a fost sesizată polițiștilor pe 6 februarie, însă furtul ar fi avut loc în data de 25 ianuarie 2026. Suspecții au vizat scule profesionale utilizate în construcții, valoarea totală a prejudiciului fiind estimată de proprietar la aproximativ 4.000 de lei.
În urma investigațiilor rapide desfășurate de oamenii legii, suspecții au fost identificați în cursul zilei de marți, 10 februarie. Vestea bună pentru păgubit este că polițiștii au reușit să recupereze aproximativ 90% din bunurile furate, acestea urmând să fie restituite conform procedurilor legale.
Polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Pe baza probatoriului administrat, cei trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.





