Foto: SCM Timișoara / Facebook

SCM Politehnica Timișoara și-a aflat marți adversara din semifinalele Final Four-ului Cupei României la handbal masculin. Alb-violeții vor trebui să treacă de CSA Steaua București pentru a disputa finala competiției.

Campioana CS Dinamo București joacă în cealaltă semifinală contra lui Minaur Baia Mare conform tragerii la sorți.

Final Four-ul este programat în zilele de 18 și 19 aprilie iar locul de desfășurare va fi stabilit prin licitație, luna viitoare, mai anunță clubul bănățean, care ar putea fi gazdă, exprimându-se dorința de a disputa turneul chiar la Timișoara.

Poli, care a urcat pe 3 în prima ligă după victoria de acasă cu Suceava, va juca duminică, de la ora 18.30, pe terenul celor de la Minaur Baia Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.