
Foto: sspolitehnica.ro
Politehnica Timișoara a început cu dreptul stagiul din Turcia. În ciuda unei ploi abundente până aproape de orele amiezii, alb-violeții au putut disputa conform programului testul cu polonezii de la Czarni Pruszcz Gdański. Bănățenii s-au impus fără probleme în partea secundă, scor 6-2 după ce la pauză scorul era încă strâns (2-1). Dan Alexa a ales o garnitură mai puternică pentru partea a doua a jocului.
Sebi Avramescu a deschis scorul cu capul în minutul 9. Același procedeu l-a folosit și Cornel Ene, la cornerului lui Benzar din minutul 13. Polonezii, care deși evoluează la amatori în Liga 5 remizaseră în urmă cu trei zile cu o proaspătă prim divizionară din Kirghizstan (1-1 cu Toktugol), au avut în minutul 21 replică, reușind să înscrie tot în urma unei lovituri de cap, prin Kowalczyk.
Repriza secundă, abordată cu o garnitură diferită de timișoreni, a adus goluri aproape unu după altul între minutele 49 și 64. Nu mai puțin de patru reușite într-un sfert de oră. Au înscris, pe rând: Vasluian (min. 49), Morar (58 pen.), Marincu (60) și Popa (64). Vlad Morar e chiar la primul gol ca jucător al timișorenilor, care au avut și o bară prin Rotariu în prima parte. Polonezii, spre cinstea lor, au punctat și în partea a doua. În minutul 73 Skrzecz, profitând de o eroare, a mai atenuat din orgoliul rănit al unei echipe de ligă inferioară care își permite totuși un stagiu extern, chiar dacă pentru ea a fost unul mai scurt și cu doar două teste.
Pentru alb-violeții lui Dan Alexa urmează un nou amical la doar două zile distanță, duminică. Adversara va fi FC Alay (locul 5 în sezonul 2025 al primei ligi a Kirghizstanului, campionat care se desfășoară în sistem primăvară-toamnă).
Politehnica (repriza I): Pînzariu – Benzar (cpt.), Ene, Bologa – Amariei, Adam, Fazekas, Rotariu, Gavrilă – Avramescu, Haiduc.
Politehnica (repriza II): Enășescu (60, Micu) – Vasluian, P. Paul, Toma, Vlaicu, Țegle, Ailenei, Morar, Popa, Marincu (cpt.), Burlacu-Luca.
Pe bancă: Savianu. Menajați: Cooper și Vîrtej.
„Am întâlnit o echipă agresivă, am marcat bine astăzi atât în prima repriză, cât și în a doua. Am făcut niște greșeli la golurile lor, părerea mea, impardonabile. Sigur, suntem și obosiți. Venim după două zile grele. Dar sunt mulțumit una peste alta, echipa a încercat să joace. Pe lângă cele șase goluri, am avut și mai multe situații de a înscrie. Cred că am controlat meciul. Cu un adversar care aleargă mult, care se bate, foarte agresivi, dar un test bun.
Îmi propun acum, următorul test e peste două zile, să jucăm 60 de minute cu anumiți jucători și 30 cu ceilalți. Trebuie să creștem volumul, din punctul ăsta de vedere și îmi doresc să fim sănătoși în primul rând, pentru că, am spus, ne așteaptă o parte a doua a campionatului foarte grea”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii Timișoara.
Blaj, la masat
Poli a oficiat azi sosirea experimentatului maseur Adrian Blaj în stafful alb-violet. Aflat la clubul din Ghiroda în precedenții trei ani, „Masinga” a fost dorit de „Chirurg”, care îl cunoștea din anii trecuți. Blaj (49 ani) a fost maseur și la vechea Poli, apoi l-a urmat pe Ianis Zicu în aventura asiatică a fostului golgheter, activând de asemenea la Pohang Steelers ori Gangwon FC.





