Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că serile de jam session au o savoare aparte atât pentru artiștii aflați pe scenă cât și pentru public. Sesiunile muzicale în care diverși artiști improvizează melodii dintr-o nouă perspectivă ghidați de inspirația de moment reprezintă un deliciu sonor, iar atmosfera care se creează la astfel de întâmplări muzicale e una „de familie“.

Marți seara, rotiseria Los Primos din Complexul Studențesc a fost gazda unui asemenea happening. Locația care cu mulți ani în urmă a găzduit alte jam session – uri celebre sub numele de La Cucaracha i-a adus laolaltă pe o serie de muzicieni timișoreni din diverse formule, sub titulatura de Blues Doctors and Friends. Echipa coordonată de tobarul Cătălin Voișian a reușit și de această dată să ofere un spectacol în adevăratul sens al cuvântului, iar spectatorii au rămas cu amintiri faine și sentimentul acela care-ți aduce aminte de faptul că muzica, în formă ei pură și naturală, generează bună dispoziție.

Printre cei care au urcat în diverse formule pe scena serii, s-au numărat Ionuț Dorobanțu, Maryliss, Paul Șufaru, Florin Cvașa, Mihai Dobrescu, Dan Silviu Iliescu, Zsolt Szabo, Victor Miclăuș, Levi Molnar, Mihai Dobrescu sau Cătălin Voișian, iar una din surprizele acestui jam – session a fost pictorul Gheorghe Fikl, care a adăugat un plus de șarm acestei sărbători muzicale. S-a cântat blues, rock și chiar și Hey Joe – ul lui Jimi Hendrix iar dacă e să dăm crezare zvonurilor, pe viitor în aceeași locație vom avea parte și de alte evenimente muzicale cu ștaif.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.