Un accident grav în care au fost implicate un TIR și un autoturism a avut loc miercuri dimineața pe autostrada A1, lângă Simeria.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că accidentul a avut loc pe Autostrada A1 pe sensul Deva – Sibiu, la kilometrul 351, în zona localității Simeria, județul Hunedoara.

În accident au fost implicate un TIR și un autoturism.

În urma impactului, o persoană a murit și alte două au fost rănite, toate din autoturism.

Circulația a fost deviată de pe autostradă, între kilometrii 354 – 334, către DN 7 (Simeria – Orăștie).

Potrivit ISU Hunedoara, în autoturismul intrat în coliziune cu autocamionul se aflau trei persoane: o femeie, conducătoarea auto, un bărbat și o fetiță în vârstă de 6 ani.

Echipajele de pompieri au început intervenția prin extragerea fetiței din interiorul autoturismului și transportul la spital în același timp cu aplicarea manevrelor de resuscitare.

Misiunea a continuat cu salvarea bărbatului aflat încarcerat, care era conștient dar prezenta multiple traumatisme. Și acesta a fost transportat de urgență la UPU Deva.

Femeia aflată la volan a fost declarată decedată.

La sosirea echipajelor de salvare, șoferul autotrenului se afla în afara autovehiculului, neavând nevoie de asistență medicală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.