
O adolescentă în vârstă de 16 ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier pe care l-a provocat chiar ea, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardele din centrul Timișoarei. Minora nu doar că se afla la volan fără a deține permis de conducere, dar a ignorat și semnalele luminoase ale semaforului.
Evenimentul rutier s-a produs pe bulevardul Regele Ferdinand. Tânăra de 16 ani se deplasa dinspre bulevardul Republicii, iar la intersecția cu bulevardul 16 Decembrie 1989, aceasta ar fi pătruns pe culoarea roșie a semaforului.
În acel moment, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, pe culoarea verde, condus de un tânăr în vârstă de 18 ani.
În urma impactului, tânăra de 16 ani a suferit răni și a necesitat intervenția echipajelor medicale, fiind transportată de urgență la spital pentru îngrijiri de specialitate. Tânărul de 18 ani, care conducea regulamentar, a scăpat fără răni grave.
Polițiștii au demarat imediat cercetările la fața locului pentru a stabili cu exactitate condițiile în care minora a ajuns la volanul mașinii. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Pe lângă această încadrare, cercetările vor viza, cel mai probabil, și infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.






