Călin Lupu a lansat o nouă piesă, care poartă numele de „Actor“, melodia fiind produsă de Robert Perju. La sfârșitul săptămânii trecute, artistul a susținut alături de colegii din trupa Rhythm Architects un recital la Stage Pub.

„Formația Rhythm Architects a luat naștere anul trecut. Mi-am dorit o trupă în care să cântăm piese originale cu un sound specific. Ne dorim să interpretăm compoziții originale, să ne găsim sound-ul și să ajungem la oameni cu ceea ce facem”, spune Călin Lupu. Alături de el în acest proiect se mai află ⁠Rafael Augustinov – chitară solo, ⁠Gabi Drăghici – chitară bass și ⁠Bogdan Cristea – tobe.

Anul trecut, artistul a participat la ahow-ul TV „Batem palma” și la cea de-a doua ediție a festivalului caritabil Doomfest, organizat de Doomstriker LEMC Banat. Fostul participant la concursul Vocea României a lansat în 2017 melodia „Angels With Dirty Wings“, care un an mai târziu s-a calificat în finala concursului „The UK Songwriting Contest“, la categoria rock. Albumul său de debut „Angels with dirty wings“, cuprinde 11 piese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.