Foto: Arhivă

Un bărbat de 31 de ani din Arad a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de ultraj contra bunelor moravuri, după ce s-ar fi masturbat într-un tramvai din oraș. Incidentul a ieșit la iveală după ce un videoclip cu fapta a fost postat pe o rețea de socializare.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu în urma apariției materialului video. În urma cercetărilor rapide, suspectul a fost identificat și depistat, fiind condus la audieri.

Pe baza probelor administrate, procurorii au dispus reținerea bărbatului. Acesta urmează să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.