Ucrainenii susțin că au descoperit „o rețea de spionaj maghiară”. Spionii căutau informații despre apărarea Kievului.

Agenția de securitate a Ucrainei (SBU) a anunțat că a descoperit o rețea de spionaj maghiară care căuta informații despre apărarea Kievului, potrivit Sky News.

SBU a mai spus că a reținut doi agenți suspecți. Cei doi sunt foști membri ai armatei ucrainene care au fost recrutați de un agent din serviciile de informații militare maghiare. Lor li s-au oferit bani și echipamente speciale pentru comunicații secrete.

Conform comunicatului SBU, „sarcina acestei celule era de a culege informații despre securitatea militară a regiunii Transcarpatia, de a căuta puncte vulnerabile în apărarea terestră și aeriană a regiunii, precum și de a studia opiniile socio-politice ale localnicilor”.

Agenția a declarat că este prima dată în istoria Ucrainei când se confruntă cu un astfel de caz.

UPDATE Ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a declarat că acuzațiile sunt nefondate și motivate politic, acuzând Ucraina de defăimare la adresa Ungariei.

El a anunțat expulzarea a doi angajați ai ambasadei ucrainene la Budapesta, acuzați că ar fi desfășurat activități de spionaj sub acoperire diplomatică. Szijjártó a sugerat că reacția Ucrainei ar fi determinată de opoziția guvernului ungar față de sprijinul militar acordat Kievului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.