Foto: arhivă

Traficul greu de luni dimineața, neatenția ori graba au dus luni la o grămadă de incidente pe raza Timișoarei. După ce doi bărbați au fost acroșați pe trecerea de pietoni în nordul orașului, a urmat un accident grav și în zona Șagului, unde două șoferițe s-au ciocnit în sensul giratoriu din Piața Iuliu Maniu. O tânără în vârstă de 28 de ani, aflată la volanul uneia dintre mașini, a fost rănită și transportată la spital.

„O femeie, în vârstă de 53 de ani, a condus un autoturism pe Calea Șagului, dinspre strada Ciprian Porumbescu înspre Piața Iuliu Maniu, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o tânără, în vârstă de 28 de ani, care ar fi circulat regulamentar în interiorul sensului giratoriu, venind dinspre strada Budai Deleanu.

În urma impactului, tânăra de 28 de ani a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a transmis IPJ Timiș.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.