Agitație, miercuri la prânz, pe străzile din Deva. Un șofer care nu a oprit la semnalele polițiștilor a fost urmărit până s-a oprit cu mașina într-un gard, iar apoi a fugit pe jos de oamenii legii. Tânărul a fost prins în cele din urmă, iar polițiștii au aflat de ce a considerat că e mai bine să fugă.

„Astăzi, în jurul orei 12:40, un echipaj rutier aflat în serviciu pe raza municipiului Deva a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism. Cel aflat la volan nu s-a conformat solicitării polițiștilor, motiv pentru care echipajul rutier a pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase funcțiune. În zona sensului giratoriu «Uzo Balcan», cel aflat la volan a pierdut controlul mașinii, oprindu-se pe trotuar, în gardul ornamental, după care a coborât din mașină și și-a continuat deplasarea în fugă, fiind urmărit și prins de polițiști. Cel aflat la volan, un tânăr de 21 de ani, din Deva, a fost condus la sediul Poliției, în urma verificărilor stabilindu-se că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care l-a condus nu era înmatriculat (având numere false de înmatriculare)”, a transmis IPJ Hunedoara.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducere fără permis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.