
Procurorii de la Timișoara ai Parchetul European (EPPO) au acuzat șapte persoane și două companii de fraudă și fals în subvenții, în cazul a trei proiecte privind dezvoltarea unor afaceri de recoltare și procesare a fructelor, în valoare de peste 1,4 milioane de euro, conform unui comunicat EPPO.
Potrivit anchetei, în perioada februarie 2019 – iunie 2024, suspecții, inclusiv primarul din localitatea timișeană Tomnatic, au aplicat cu succes în numele a două companii pentru trei proiecte finanțate de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Aceștia ar fi falsificat documente cu privire la informațiile beneficiarului proiectelor și ale angajaților companiilor pentru a dovedi eligibilitatea acestora de a aplica la proiecte.
În primele etape ale anchetei, un avocat, care este și suspect în acest dosar, a încurajat anumiți martori să ofere declarații false, ajutând principalii suspecți și obstrucționând ancheta.
Procurorul delegat european însărcinat cu ancheta a dispus ieri reținerea celor șapte suspecți și va solicita astăzi arestarea preventivă a acestora.
Procurorii EPPO au pus sechestru pe clădiri, terenuri și bani aparținând suspecților.
UPDATE Curtea de Apel Timişoara a decis ca cei şapte reţinuţi în acest caz să nu fie ţinuţi în arest, ci să fie puşi sub control judiciar.






